Distribuie articolul

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj a transmis un comunicat în care oferă detalii despre intervenția din orașul Huedin, unde doi copii și-au pierdut viața după ce au căzut într-o groapă cu apă.

Potrivit precizărilor ISU Cluj, pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați marți, 29 aprilie, la ora 16:42, să intervină pe strada Fildului pentru salvarea a doi minori aflați în pericol de înec. La fața locului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedical Jibou.

Primul echipaj de pompieri a ajuns în aproximativ două minute și l-au găsit pe unul dintre copii deja scos din apă, aflat în stop cardio-respirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, în timp ce celălalt minor era căutat și extras la scurt timp, fiind, din păcate, tot în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și salvatorii au continuat resuscitarea timp de peste o oră, însă, în ciuda tuturor eforturilor, ambii copii au fost declarați decedați.

Reprezentanții ISU Cluj transmit condoleanțe familiei îndoliate și subliniază că pompierii militari clujeni sunt permanent la datorie pentru a răspunde eficient în orice situație de urgență.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: