Distribuie articolul

Conform datelor centralizate la nivelul Centrul de Comunicare Județean Cluj, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Pe parcursul zilei de ieri, la nivelul județului Cluj nu au fost înregistrate evenimente cu privire la posibile incidente electorale în legătură cu alegerile prezidențiale sau alegerile locale parțiale.

Reamintim faptul că președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.

Astăzi, peste 1.300 de angajați ai MAI din județul Cluj acționează în misiuni conexe procesului electoral în județul Cluj, în principal protecția secțiilor de vot,  verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a solicitat personalului MAI să își îndeplinească misiunile cu profesionalism și imparțialitate, indiferent de calitatea persoanelor implicate.

Vă reamintim că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, Direcția Județenă de Evidență a Presoanelor Cluj va avea program de lucru cu publicul, astăzi, între orele 07.00 și 21.00.

Pentru a verifica programul exact al serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, vă recomandăm să consultați paginile de internet ale acestora.

Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

O ultimă precizare:

Din datele colectate la nivelul județului Cluj rezultă că numărul cererilor de urnă mobilă este de peste 2.700.

De asemenea reiterăm faptul că lista cu persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani a fost actualizată și trimisă către Autoritatea Electorală Permanentă, conform termenelor prevăzute în legislație.

Efectivele MAI din județul Cluj rămân mobilizate pentru menținerea ordinii publice și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul sesizării unor incidente electorale. Totodată, așa cum v-am obișnuit, în spiritul transparenței, pe parcursul acestei zile, vă vom comunica în timp real informațiile de interes public din competența structurilor MAI din județul Cluj.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: