„U” Cluj a pierdut în partida cu FCSB (0-2), în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii. „Să vedem cum vom gestiona acest moment. Sunt preocupat și cu privire la ce se va întâmpla în campionatul următor”, spune antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.
„În situațiile clare pe care le-am avut în prima repriză, nu am reușit să înscriem.
Nu am avut posesia, am alergat foarte mult fără minge. Când joci cu FCSB, dacă le dai posbilitatea să controleze jocul, te aleargă dintr-o parte în alta și găsesc acel culoare de pase. Iar la prima greșeală pe care o faci, au capacitatea de a înscrie, de fapt asta s-a întâmplat.
Iar în a doua repriză nu am reușit să insistăm și să punem mai multă presiune pe adversar.
Să vedem cum vom gestiona acest moment, e greu să digeri. Mai vin alte două jocuri și, clar, nu arătăm ca o echipă care poate să învingă, avem problemele noastre și asta mă preocupă cel mai mult”, a declarat în conferința de presă de la încheierea partidei antrenorul „U” Cluj, Neluțu Sabău, potrivit FC Universitatea Cluj.
Tehnicinanul „U” Cluj a spus că este preocupat de modul în care va evolua echipa în următorul campionat.
„Sunt preocupat și cu privire la ce se va întâmpla în campionatul următor. Sperăm să rezolvăm din aceste probleme.
Diferență mare pentru FCSB față de celelalte echipe, iar investițiile aduc până la urmă rezultate. Doar așa reușești, fără investiții majore totul e doar o întâmplare. În timp se vede, nu poți să ai rezultate dacă nu investești.
O victorie ne-ar fi dat speranțe pentru o poziție mult mai bună în clasament și i-am fi răsplătit pe fanii noștri. Am apreciat prezența susținătorilor noștri, ne-au ajutat foarte mult”, a adăugat Sabău.
FCSB este, practic, campioana Superligii, cu 48 de puncte, iar „U” Cluj se plasează pe poziția a patra din campionat, cu 35 de puncte.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

