Studenții Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) și-au prezentat noua variantă, cea de-a cincea, a mașinii solare, mașina viitorului, cu care vor participa la concursul Bridgestone World Solar Challenge în Australia. Este cea mai importantă competiție solară din lume. Aceasta va avea loc în luna august.
Buget de un sfert de milion de euro pentru a participa la concurs cu mașina solară
Solis, mașina electrică, construită de studenții de la UTCN, este alimentată cu energie solară. Pilotul principal al mașinii, Nemeth Raimond, spune că noul model e construit pe baza principiului eficienței absolute. Constructorii au completat suprafața de panouri solare. Suprafața acoperită de panourile fotovoltaice este de 5,8 mp, mașina având o lungme de 5,3 m și o lătime de 1,4 m. Constructorii au refăcut caroseria, aceasta a fost optimizată aerodinamic, astfel încât mașina să poată fi condusă zilnic între orele 8,00-17,00. Participanții la competiția din Australia spun că vor campa în deșert.
Mașina viitorului a fost prezentată sponsorilor. Participarea la concursul din Australia necesită un buget de 250.000 de euro. UTCN investește în fiecare an în acest proiect. Studenții din CLUJ, spune rectorul UTCN, Daniela Popescu, luptă în această competiție cu autovehicule solare în care se investesc sume de de zece ori mai mari decât are capacitatea universitatea din Cluj-Napoca.
Mașina solară are integrat un asistent AI pentru a ușura navigarea
Cu toate acestea, constructorii de la Cluj au ambiția de a realiza un vehicul cu eficiență maximă atât din punct de vedere mecanic și electric, cât și din perspectivă electronică și software. De exemplu, pe e partea electrică, au fost redus pierderile pe sistemul de 12 volți. Au proiectat propriul sistem de iluminat. Bateria mașinii a fost realizată folosind una dintre celulele cu cea mai mare densitate de energie disponibile pe piață.
Mașina studenților clujeni va lua startul în cea mai mare competiție solară din lume pe 24 august 2025 din fața Casei parlamentului din Darwin. Prima echipă Solis a fost fondată în 2018. Proiectul era în mintea profesorului coordonator Ștefan Breban din 2012.
Napocanews.ro