Administraţia SUA ia în considerare posibilitatea de a reloca definitiv un milion de palestinieni din Fâşia Gaza în Libia, a informat vineri NBC News, subliniind totodată că un purtător de cuvânt al administraţiei americane a negat acest lucru, informează EFE citat de agerpres.
Planul ar fi suficient de avansat încât administraţia Trump să-l discute cu conducerea libiană şi să ţină Israelul la curent, dar detaliile rămân incomplete şi nu s-a ajuns la un acord final, a adăugat NBC News, citând surse familiarizate cu chestiunea.
În schimb, administraţia americană ar fi dispusă să deblocheze milioane de dolari sub formă de fonduri pentru Libia pe care Statele Unite le-au îngheţat acum un deceniu.
Nici Departamentul de Stat, nici Consiliul Naţional de Securitate nu au dorit să facă vreun comentariu înainte ca ştirea să fie publicată, însă un purtător de cuvânt al administraţiei SUA a subliniat ulterior că planul „nu are sens” şi că „nu a fost discutat”.
NBC News a adăugat că administraţia americană va lua în considerare să ofere palestinienilor stimulente economice, cum ar fi locuinţe gratuite
Costul strămutării unui grup atât de mare de oameni nu a fost dezvăluit, şi nici cine ar plăti pentru el. Administraţia SUA a declarat anterior că ţările arabe vor ajuta la reconstrucţia Fâşiei Gaza după încheierea războiului, însă ţările arabe au criticat ideea relocării definitive a palestinienilor în alte teritorii.
În cazul în care Israelul ar refuza să permită acestor palestinieni să-i traverseze teritoriul, cel mai apropiat aeroport ar fi cel din Cairo, capitala Egiptului.
Dacă strămutarea s-ar face pe calea terestră, ar fi vorba despre aproximativ 1.800 de kilometri, iar vehiculele au o capacitate mult mai mică decât avioanele. Şi varianta transportului cu feribotul ar presupune realizarea a sute de drumuri.
Sâmbăta trecută, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a calificat ca „inacceptabilă” propunerea preşedintelui american Donald Trump privind o posibilă relocare a palestinienilor care trăiesc în Fâşia Gaza.
„Ne opunem strămutării palestinienilor din Palestina. Nu ne-ar plăcea să fie creată o ‘Rivieră a Orientului Mijlociu’ în Fâşia Gaza. Acest plan este inacceptabil şi de aceea l-am respins şi nu îl putem accepta”, a declarat Abbas, aflat în vizită la Moscova.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

