Distribuie articolul

Maia Sandu a transmis sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut pe compozitor.

”Am aflat cu tristețe despre decesul marelui Eugen Doga. Am crescut pe melodiile din filmul ‘Maria Mirabela” și am plâns ascultând muzica din ”Lăutarii”. Purtăm cu noi pretutindeni celebrul vals ”Gingașa și tandra mea fiară” (din filmul lui Emil Loteanu) și recunoaștem compozițiile maestrului de la primele note”, a spus Maia Sandu.

Pentru a-i aduce un omagiu maestrului, ziua funeraliilor sale va fi declarată zi de doliu național în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar instituțiile publice și cetățenii sunt îndemnați să păstreze un moment de reculegere în memoria marelui compozitor, conform comunicatului citat.

Compozitorul și academicianul Eugen Doga a încetat din viață marți. Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii al Republicii Moldova într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria. A studiat la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1943-1957), iar apoi a urmat Conservatorul de Stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov, și Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” din Chișinău (1960-1965), unde a studiat compoziția sub îndrumarea profesorului Solomon Lobel.

A început cariera de muzician ca violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Televiziune și Radiodifuziune (1957-1962). Ulterior, a predat la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al RSS Moldovenești (1967-1972). Pe 1 ianuarie 1957, lucrarea sa „Cântec de Anul Nou” a fost difuzată pentru prima dată la postul de radio moldovenesc, fiind interpretată de o orchestră de copii condusă de Șico Aranov, marcând astfel prima transmisie radio a unei lucrări semnate de el.

Eugen Doga este autorul multor lucrări de muzică de estradă, muzică de film și de scenă, dar și al unor compoziții originale, cum ar fi cântece, lucrări camerale și balete. Printre cele mai cunoscute cântece ale sale se numără „Curcubeul alb”, „Primăvara omenirii” și „Vocea omenească”, iar în domeniul simfonic, a compus poeme precum „Inima veacului”.

Pe 26 martie 2014, Traian Băsescu, preşedintele României, l-a decorat pe Eugen Doga cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Mare Ofiţer. Totodată, UNESCO a recunoscut în anul 2014 valsul din „Gingaşa şi tandra mea fiară” drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, iar preşedintele SUA, Ronald Reagan, l-a considerat „cel mai bun vals al al veacului”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: