Actrița EUGENIA SERBAN: “Drogul un alege. Poate fi copilul oricui.”

Deputatul Ramona Ioana Bruynseels a organizat primul summit național, fără culoare politică, despre criza sistemului în fața drogurilor.

De la Palatul Parlamentului, actrița Eugenia Șerban a vorbit nu din postura care a consacrat-o – aceea de artistă iubită de public – ci din cea de mamă. O mamă care își spune durerea cu vocea tremurândă, dar cu forță. Cuvintele sale au tăiat tăcerea din sală și au deschis o rană adâncă din societatea românească: dependența de droguri în rândul tinerilor.

La inițiativa deputatului Ramona Ioana Bruynseels, Palatul Parlamentului a găzduit, pe 12 iunie, un eveniment de o gravitate aparte: Summitul pentru siguranță, prevenirea și combaterea consumului de substanțe de către copii și tineri. Cu participarea ministrului Educației, Daniel David, a vicepreședintelui ANCOM, Pavel Popescu, și a numeroși experți, summitul a marcat un moment de plecare: statul este chemat să răspundă unei realități dureroase, iar societatea civilă nu mai poate fi ignorată. Confesiunea cutremurătoare a actriței Eugenia Șerban, care a vorbit ca mamă, a fost ecoul cel mai sincer al unei tragedii care amenință o generație: „Drogul nu alege. Poate fi copilul oricui”.

Cu o sinceritate dezarmantă, Eugenia Șerban a afirmat că mulți părinți nu au curajul să spună că vorbim de o boală, pentru că adicția este o boală, nu ține cont de bani, de educație, de statut, de IQ sau de familie. Nu face diferențe. Poate lovi pe oricine.

Fiul ei, un tânăr extrem de inteligent, a fost testat la Praga și s-a dovedit că face parte din primii 2% din lume în ceea ce privește coeficientul de inteligență. Dar nici acest lucru nu l-a ferit de dependență. „Drogul nu alege”, a spus actrița cu durere. „Cunosc copii din familii extrem de bogate, dar și din familii foarte sărace, care au ajuns în această situație”. Adicția nu face diferențe.

Șerban a criticat lipsa de infrastructură în România pentru tratarea tinerilor dependenți. A explicat că spitalele mari, cum este Obregia, nu oferă tratament real, ci doar internări scurte, de urgență, în secții mici din cadrul psihiatriei. Acolo, tinerii sunt ținuți câteva zile sub somnifere, iar apoi sunt externați fără niciun sprijin. Mulți dintre ei ajung să se drogheze și mai rău după ieșirea din aceste secții. „Acest sistem este greșit. Faptul că sunt ținuți 5 sau 14 zile nu înseamnă tratament. Înseamnă doar o deviere și mai mare.”

Ea a atras atenția că în România sunt peste un milion de dependenți, iar consumul începe chiar de la vârsta de 8 ani. A povestit cazul unui copil din Baia Mare, cel mai mic dependent identificat oficial, care era drogat la colțul străzii. Părinții nu înțelegeau ce se întâmplă cu el până când, dintr-o bănuială, un medic i-a făcut testul antidrog.

Eugenia Șerban a acuzat autoritățile că, timp de ani de zile, nu au permis construirea de centre de adicție cu sprijinul statului. A afirmat că abia recent s-a dat undă verde pentru accesarea fondurilor europene în acest scop, dar schimbările sunt lente și insuficiente. În tot acest timp, părinții disperați nu știu cui să se adreseze. Unii își trimit copiii în clinici private din străinătate – dacă își permit. Cei mai mulți însă nu au această șansă.

Actrița a făcut apel și la o schimbare profundă de mentalitate. A cerut ca societatea să înceteze să stigmatizeze dependența de droguri și să înceapă să o înțeleagă ca pe o boală care poate fi tratată. A mărturisit că mulți părinți din industria artistică i-au scris în privat după ce a vorbit public despre drama sa, spunând că și copiii lor se luptă cu adicții, dar le este teamă să recunoască. „Adicția nu înseamnă că ești prost sau idiot. Mulți dintre acești copii sunt excepțional de inteligenți.”

Reintegrarea acestor tineri în societate este extrem de dificilă, chiar și după ce au trecut prin tratament. De aceea, spune Eugenia Șerban, este nevoie de mai mult decât secții de psihiatrie. Este nevoie de specialiști formați, de psihoterapeuți dedicați, de centre reale de recuperare, de sprijin social și mai ales de încredere. „Acești copii nu sunt un număr, sunt suflete. Sunt viitorul. Sunt și ai tăi, și ai mei, și ai noștri.”

Apelul ei s-a încheiat cu un mesaj care a zguduit sala: „Trebuie să facem ceva. Drogurile nu dispar, dar măcar să nu mai fie la colțul fiecărei școli. Cu cât vor fi mai greu de găsit, cu atât mai mulți tineri vor vrea să se trateze. Să le oferim o șansă. Merită să fie salvați. Sunt viitorul acestei țări.”

Mărturia Eugeniei Șerban nu a fost doar o confesiune personală, ci un strigăt colectiv al miilor de părinți din România care trăiesc aceeași dramă, în tăcere. Vocea ei poate deveni, dacă este auzită și înțeleasă, începutul unei schimbări reale.

Mesajul ei a fost clar: dacă nu acționăm acum, vom pierde generații.

Deputatul Ramona Ioana Bruynseels a transmis, la finalul evenimentului, un mesaj de îndema la acțiune: „Este de datoria noastră, ca legislatori, să transformăm acest strigăt de ajutor într-o politică publică coerentă. Nu mai avem timp de amânări. România are nevoie de centre de tratament reale, de prevenție în școli, de sprijin pentru părinți și, mai presus de toate, de voință politică. Tinerii noștri trebuie să știe că nu sunt singuri”.

NapocaNews