Justiția comunistă

Răzvan Gheorghe: Relatați-mi câteva episoade din timpul anchetelor.

Marcel Petrișor: Odată, înainte să mă pună la rangă, unde m-au chinuit ca vai de viața mea, un ofiţer sovietic mi-a zbierat în rusă:

– Înapoia noastră sunt 700 de milioane de oameni, înapoia voastră e prăpastia! Vorbeşte, dacă nu vrei să cazi în ea!

Acum mă bufneşte râsul ori de câte ori îmi amintesc de prostia și fanatismul ăluia, de gesturile lui caraghioase, teatrale, dar atunci a fost teribil de dureros. Nu mai reţin ce am răspuns, dacă am bâlbâit ceva, dar m-a rupt în bătaie…

Mai ţin minte figura unui alt ofiţer, cred că era basarabean, care repeta ca nebunul, holbându-se la mine:

– Partidu’ vrea să ştie tăt, tăt, tăt cum o fost!

Însuși Alexandru Nicolschi superviza uneori interogatoriile, care s-au dovedit extrem de violente pe întreaga lor durată, fiindcă Securitatea intenţiona să strivească orice ecouri românești ale Revoluţiei studenţeşti din Ungaria. Era considerat foarte important ce făceau ei acolo. Când negam cu vehemenţă inepţiile pe care securiştii voiau să mi le vâre pe gât, anchetatorul, care citea tacticos din „Scînteia”, concluziona:

– Aşa cum e scris aici la ziar, aşa aţi vrut să faceţi şi voi.

Aşadar, noi ar fi trebuit să înghițim totul și să recunoaştem că am săvârşit exact ceea ce se minţea programatic în portavocea „Scînteia”. Asta era justiţia comunistă.

(Fragment din volumul ”Piteștiul de după Pitești. Din Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud / foto: regretatul Marcel Petrișor, scriitor și fost deținut politic)

Răzvan Gheorghe