„Ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…”

Vai, dar ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…

Aveam de toate! Tata era sectorist, mama gestionară la Alimentara – combinație de aur. Într-o lume în care alții stăteau la coadă de la 3 dimineața pentru un kil de carne tocată și salam cu soia, noi aveam congelatorul plin.

Vecinii veneau cu voce joasă la ușă, parcă cerșeau în biserică:

– Tanti Marioara, n-ai un pic de zahăr?

Mama le dădea, dar cu o privire de genul: „nu care cumva să zici ceva pe scară, să nu audă vecinii!”

La țară, bunicu’ – fost ceva șef pe la CAP – tăia porcul în șură, după ce-l îmbăta cu țuică. Când începea operațiunea, radioul era dat tare pe Radio România, să acopere grohăitul și eventualele guițătură porcină

Avea ARO, că doar nu mergea la birt cu căruța ca toți săracii. În sat erau două ARO-uri: al lui bunicu’ și al șefului de post. Restul veneau cu bocancii găuriți și traista de rafie.

Când apărea bunicul prin sat, lumea tăcea. Copiii se dădeau la o parte, bătrânii se ridicau în picioare, iar câinii tăceau din respect. Era frică, dar era și ordine.

Eu? Mândru nevoie mare, mă dădeam cu Pegasul meu roșu, primit „pe sub mână”. Copiii se uitau la mine ca la mașini străine . Și când mai scoteam și o Pepsi Cola – făcută rost de tata cu o „atenție” de la un coleg de la Circulație – eram șeful de sector

Ce vremuri!

Aveam tot ce ne trebuia. Mama „făcea rost” de ulei, zahăr, ouă… Ba chiar și banane verzi pe care le coceam pe dulap. În blocul nostru cu 10 scări, doar trei familii aveau mașină: noi, un colonel pensionat și contabilul de la Întreprinderea de Mobilă. Restul… pietoni cu sacoșe.

Azi? Orice boschetar are mașină, ocupă tot trotuarul și parchează strâmb. Nici loc de Pegas n-ai!

Pe vremea lui Ceaușescu era frică, dar era și respect. Și mai ales… aveam!

Noi aveam. Ei nu.

Florin Țene junior