În timp ce senatorii AUR s-au abținut la vot vine Nicu și face opoziție de la Cotroceni. Opoziția de forma la legea Vexler a unor senatori AUR e proverbiala și condamnabila. Președintele Nicușor Dan a atacat joi la Curtea Constituțională o lege care completează legislația ce vizează interzicerea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, potrivit unui comunicat. Șeful statului a reclamat neclaritatea definițiilor din lege.
De asemenea, Nicușor Dan a enunțat o posibilă restrângere a libertății de exprimare, a dreptului la informare și a accesului la cultură în absența unor definiții clare.
Publicistica lui Mihai Eminescu, care conține idei xenofobe, e dată ca exemplu în argumentarea sesizării de neconstituționalitate:
”Dacă la art. 2 lit. b) din Ordonanță este clar ca intenția legiuitorului a fost de a sancționa materiale cu conținut integral fascist, legionar, rasist sau xenofob (nu ne referim aici la ambiguitatea de la punctele b) și c) anterioare), la art. 2 lit. b^1) introdus prin Lege nu este clară concentrația de astfel de conținut pe care legiuitorul dorește să îl sancționeze. De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar și poezia lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, de exemplu Scrisoarea a III-a. Este absolut neclar până la ce nivel prezența unor idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus față de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul Legii. Claritatea este necesară din moment ce art. 4 alin. (2^1) sancționează penal distribuirea unor astfel de materiale: (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani si interzicerea unor drepturi. Alin. (3) nu constituie o excepție suficientă: (3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1), (2) sau (2^1), dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public. De exemplu, transmiterea unei opere literare între doi particulari care nu sunt artiști sau cercetători, în scopul unui interes personal față de respectiva operă literară nu se încadrează în excepția prevăzută de alin. (3).
- Lipsa de claritate a noțiunii de legionar și chiar a noțiunii de fascist
Prima modificare importantă pe care o aduce Legea analizată este aceea că extinde sfera organizațiilor interzise la cele cu caracter legionar, pe lângă organizațiile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, care erau interzise deja în mod expres prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002 (art. I pct. 5 din Lege). Inițierea, constituirea, aderarea, sprijinirea unei asemenea organizații cu caracter legionar constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, o pedeapsă relativ severă în sistemul sancționator penal aflat în vigoare în România.
Spre deosebire de celelalte organizații interzise (rasiste și xenofobe), care pot fi definite prin raportare la anumite criterii relativ obiective, respectiv discriminarea unor persoane sau unor grupuri de persoane în funcție de rasă sau naționalitate, noțiunea de legionar nu este definită nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002. În schimb, actul normativ citat definește numai noțiunea de Mișcare Legionară – art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 31/2002, cu modificări minore în Lege[1], însă nu lămurește care este raportul dintre adjectivul legionar (privitor la organizații) și sintagma pe care o analizăm aici.
De asemenea, noțiunea nu poate fi înțeleasă nici prin raportare la semnificația curentă a acesteia din limba română, interpretare la care ne obligă expres prevederile art. 36 alin. (4) teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[2]. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ediția din 2009, adjectivul legionar înseamnă referitor la legionari, iar substantivul legionar este definit ca fiind un membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier, conform celui de-al doilea sens menționat în dicționar[3].
Este lesne de observat că definiția citată este circulară, deoarece lămurește numai sensul noțiunii de materiale, dar calificarea acestora ca fiind fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se realizează prin trimitere la idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, ceea ce nu lămurește deloc semnificația atributelor enumerate de legiuitor. Cu alte cuvinte, lipsește chiar elementul central al materialelor incriminate de art. I pct. 6 din Lege, ceea ce lasă loc arbitrariului în interpretarea și în aplicarea acestei noțiuni de către organele judiciare competente (parchetele și instanțele judecătorești).
Nu se poate susține că asemenea idei, concepții și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe sunt cele identificate în mod expres în cuprinsul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002 (prevedere ce nu a suferit modificări ca urmare a adoptării Legii).
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

