Întâlnire cu teatrul, prietenia și magia copilăriei în Cetatea Medievală
Ca în fiecare an, Sighișoara și-a deschis porțile cu generozitate, devenind scena unei povești vibrante, vorbind la adresa pieselor de teatru jucate, cu participarea copiilor-actori veniți din toate colțurile țării. Ediția din 2025 a Concursului Național de Teatru Medieval pentru Copii, a fost posibilă datorită implicării directe și nemijlocite al Palatului copiilor Tg. Mureș, cât și a structurii Clubului copiilor Sighișoara, marcată prin cea de-a XXIII-a ediție acestui eveniment, transformând cetatea, sala de spectacole, într-un tărâm de poveste, unde replicile savuroase, costumele colorate cât și energia scenică au înnobilat timpul și spațiul.
Evenimentul a fost organizat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, cel care a făcut posibil implementarea acestui proiect, adunând laolaltă trupe de teatru din 23 de județe, reprezentând palate și cluburi ale copiilor, dar și colegii naționale, cum este cazul Colegiului „Mihai Eminescu” din București.
Așa se face, mulțumită unor oameni de bine, fostul local al Gării CFR – astăzi sala multifuncțională a complexului „IMPERIAL” – a devenit scena centrală a festivalului, în condițiile în care Sala „Mihai Eminescu” din Sighișoara se află în reabilitare de peste 14 ani.
Profesorul Mihai Șoneriu – Dudu, sufletul acestui proiect, organizatorul de cursă lungă, remarca cu emoție că ideea acestui Concurs Național de Teatru pentru elevi, a luat naștere în urmă cu 23 de ani, ca o „continuare cu parfum medieval” al cunoscutului Festival Medieval Sighișoara, dar dedicat exclusiv copiilor.
Un element inedit al acestei ediții a fost renunțarea la prezentator în favoarea… paiaței medievale! Fiecare trupă și-a ales o „paiață” proprie, responsabilă cu prezentarea spectacolului, iar la final, a fost organizat un concurs al paiațelor, spre bucuria celor mici și mari.
Festivalul nu a fost doar despre teatru. În prima zi, fiecare județ participant și-a etalat cu mândrie bucatele tradiționale într-un adevărat concurs gastronomic. A urmat un moment educativ susținut de reprezentantele Băncii Comerciale din Sighișoara, care le-au vorbit copiilor despre educația financiară, despre economisire și rolul pușculiței, ca prim pas spre responsabilitate financiară.
În paralel, prof. Andreea Boran (Palatul Copiilor Arad) a atras atenția asupra unor subiecte delicate, dar necesare: pericolele din mediul online, expunerea la jocuri periculoase și riscul consumului de substanțe interzise. Discursul său a subliniat importanța dialogului sincer dintre părinți și copii, ca formă esențială de prevenție și educație.
Programul festivalului a fost structurat pe cinci secțiuni:
Piese de teatru, Monologuri,Gastronomie tradițională, Parcurs aplicativ,Orientare turistică.
După cum afirma prof. Maria Crișan, director al Palatului Copiilor Tg. Mureș, evenimentul de la Sighișoara nu este doar un concurs, ci o sărbătoare a copilăriei și a exprimării artistice. Spunându-ne că în cele șase structuri aflate sub tutela Palatului (Sighișoara, Sovata, Reghin, Luduș, Târnăveni și Iernut), peste 5700 de elevi beneficiază de activități extracurriculare – un semn clar că educația prin artă este vie și puternică.
Diplomele, medaliile și premiile acordate au răsplătit munca, repetițiile orelor privind punerea în scenă unei piese de teatru, lucru foarte important, dar nu au egalat bucuria copiilor, zâmbetele și prieteniile născute într-o cetate unde timpul pare să curgă altfel. Aici, fiecare „a fost odată” se transformă în „împreună pentru totdeauna”.
Festivalul concurs de la Sighișoara își urmează astfel cursul, păstrând recunoașterea și prețuirea participanților, fiind un model de eveniment educațional și artistic de mare importanță pe plan național, o bucurie în plus pentru cei care se duc spre orașele, localitățile lor purtând cu mândrie: trofeele, medaliile, diplomele, obținute
.Bucuria pentru mine ca jurnalist, ca poet, este cu atât mai mare întrucât una dintre poeziile mele cu iz de medieval, a obținut sufragiile tuturor participanților, prezentată ca moto acestei ediții, pentru care, cu plecăciune le mulțumesc.
Vasile Luca

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

