Evenimentul a reunit peste 500 de tineri din Arhiepiscopia Iașilor și din alte zone ale țării în jurul valorilor credinței, comuniunii și misiunii creștine.
Prin conferințe, sesiuni de dialog și ateliere tematice, participanții au reflectat asupra roadelor lucrării realizate de Biserica Ortodoxă Română în poporul român în secolul scurs de la momentul ridicării ei la rang de Patriarhie.

Sub motto-ul „Fiecare dintre noi este o cărămidă în Trupul Bisericii”, o activitate deosebită realizată de tineri în acest context a avut loc în a treia zi de tabără.
Ei au format Crucea Patriarhală pe pajiștea de la Nemțișor, în semn de omagiu pentru momentul jubiliar în care se află Biserica Ortodoxă Română.
Programul taberei a mai inclus participare zilnică la Sfânta Liturghie, dialoguri tematice și ateliere interactive, activități sportive și recreative, proiecție de film și seară de foc de tabără, pelerinaj pedestru la mănăstirile din zonă, precum și o paradă a grupurilor parohiale.
Tinerii au dialogat cu diverși invitați: cu Arhim. Nicodim Petre, Consilier la Arhiepiscopia Iașilor, cu Episcopul Siluan al Italiei, care a oficiat Sfânta Liturghie în a patra zi de tabără, și cu filantropul George Becali, care le-a dăruit cărți duhovnicești și le-a vorbit despre importanța legăturii cu duhovnicul și a vieții în Biserică.
Anul acesta, Tabăra Nemțișor a ajuns la a 16-a ediție.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:





