Dupa ce a ridicat 18 statui maghiare la Oradea intelegem de ce Bolojan e lăudat de Orban. Premierul Viktor Orbán, care se află la Băile Tușnad, a vorbit vineri despre întâlnirea sa informală pe care a avut-o miercuri cu premierul Ilie Bolojan, pe care l-a caracterizat ca fiind un „om serios, cu concepții clare” și cu experiență, cu ajutorul căruia România, care trece printr-o situație dificilă, are șanse „bune” să-și rezolve problemele, relatează MTI.
Viktor Orbán l-a caracterizat pe premierul României ca fiind un om serios, cu concepții clare.Șeful guvernului țării vecine susține că situația României este foarte dificilă și trebuie să facă față unor provocări economice majore, care necesită o experiență foarte serioasă. Dar „am întâlnit un prim-ministru hotărât, cu experiență, iar cu el România are șanse bune să-și soluționeze problemele” – a spus Viktor Orbán într-un interviu acordat de la Băile Tușnad postului public de radio al Ungariei.
„Cei doi oficiali au discutat despre relațiile dintre România și Ungaria, punând accent pe proiecte concrete care pot aduce beneficii reale cetățenilor din ambele țări, indiferent de etnie. Premierul român a subliniat că România își dorește o relație constructivă cu Ungaria, axată pe cooperare reală și rezultate clare”, a transmis, miercuri seară, Guvernul, într-un comunicat de presă.
A fost prima întâlnire dintre Viktor Orbán – care se află la putere de 15 ani la Budapesta – și noul premier al României.Autostrăzile cu România, importante pentru OrbánÎn interviul acordat Radio Kossuth, Viktor Orbán a menționat că relația economică cu România este „extrem de importantă” pentru Ungaria. Schimburile comerciale dintre România și Ungaria depășesc 13 miliarde de euro. „Atunci când se pun în aplicare programe de dezvoltare economică în zonele de peste graniță, se extind, de fapt, posibilitățile comerciale ale Ungariei”, a explicat Viktor Orbán.
Prim-ministrul a menționat printre „consecințele practice” ale gândirii „ca națiune” construirea autostrăzilor până la granițe, deoarece acestea creează legături și cu comunitățile maghiare care trăiesc acolo. El a semnalat că, în prezent, există două astfel de conexiuni cu Transilvania, dar în curând va fi finalizată și cea spre Satu Mare, apoi „se va deschide” și județul Békés în direcția Salonta.
„Apoi avem instituțiile învățământului și culturii: în Bazinul Carpatic, 230 de mii de tineri învață în limba maghiară. În același timp, am construit și renovat sute de grădinițe și creșe, pentru noi este important ca copiii maghiari care se nasc să poată învăța în instituții de limbă maghiară și să învețe și să înțeleagă lumea în limba maghiară” – a mai declarat Orbán.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

