Când vorbim de justiție, trebuie să vorbim de judecători și atât

Încă de pe vremea idolatrizării așa-numitei justiții, am atras atenția că suntem într-o situație ce, deși e comună multor state, nu este logică și nici corectă.

Noi avem judecătorii la pachet de statut și de privilegii cu procurorii. Puterea judecătorească, care este esențială într-un stat de drept și democrație, este un soi de unhappy meal pentru libertățile cetățenești cu procurorii. Sunt fabricați la aceeași școală, colegi și reprezentați la CSM, beneficiază de aceleași privilegii.

Ori asta este o lovitură dată chiar ideii de justiție.
Judecătorul ce ar trebui să fie imparțial, este coleg bun cu procurorul, acuzatorul statului. La fel, procurorul are un statut superior, aparține unei caste privilegiate, cu drepturi foarte mari, peste ale avocaților, celor care trebuie să ne reprezinte.
Pur și simplu justiția nu are cum să fie corectă când statul plătește un funcționar cu salariu mare, privilegii și statut special ca să mă acuze, iar eu trebuie să sparg pușculița ca să mă apere un avocat mai bun. Iar judecătorul, care ar trebui să fie imparțial, este coleg de castă cu….procurorul.

Normal, trebuie să avem putere judecătorească.
Trebuie să avem judecători bine plătiți, cu un statut social bine conturat, cu privilegii dublate de obligații care să le asigure imparțialitatea.

Și ar trebui să avem procurorii- funcționari publici, cu statutul de….funcționari publici (polițiști).

Când vorbim de justiție, trebuie să vorbim de judecători și atât. Procurorii nu sunt justiție și nu ar trebui să fie nici magistrați, ci…funcționarii statului pe care îl slujesc din poziția de acuzatori.

Bogdan Alexandru Duca