În exclusivitate în România, ADEVARULBISERICII.RO publică următoarele informații legate de înmormântarea creștinească:
– la cererea familiei, Ion Iliescu va fi înmormântat în Cimitirul Ghencea 3, într-un spațiu special creat pentru foștii președinți ai României
– Ion Iliescu va fi înhumat, nu incinerat
– va fi oficiată slujbă ortodoxă
– Patriarhul Daniel, la cererea familiei, va delega un sobor de ierarhi și preoți.
Ion Iliescu a fost unul dintre autorii loviturii de stat din decembrie 1989, soldată cu uciderea cuplului Ceaușescu și a peste 1000 de români, în special tineri, și rămâne în istoria contemporană și prin apelativele adresate unui ziarist și protestatarilor anticomuniști din Piața Universității 1990, respectiv „Măi, animalule!” și „Golanii”, cât și pentru mulțumirile adresate minerilor care au brutalizat studenții și bucureștenii în iunie 1990.
Patriarhia îl îngroapă cu alai de episcopi ortodocși pe Ion Ilici Iliescu, primul președinte auto-proclamat ateu după 1990. Sinteza stat-biserică a ajuns pe culmi bizantine.
Sfinții Închisorilor mai așteaptă canonizarea. Cultul Sfinților Închisorilor pentru Patriarhie este manifestare extremistă?
La pomană se va mânca de dulce?
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

