6 August – 21 ani de la trecerea la Domnul a lui Andrei Ciurunga.

Născut în Cahul într-o familie de colonişti germani, poetul Robert Eisenbraun îşi aşează încă de la debut cariera literară sub semnul luptei naţionale: prima sa poezie, publicată în revista liceului „Ioan Vodă” din Cahul, are ca subiect Unirea Principatelor Române. În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939), Poemele dezrobirii (1943), Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila.

Tânărul Robert va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene. Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945. După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga.

În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944, Cântece de dor şi de război.

Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărul „Canal”. Aici poetul creează în continuare. Va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate.

Este eliberat în 1954, dar rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, cât şi în afara graniţelor. Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic.

În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989.

„La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare: Nu-s vinovat faţă de ţara mea.”

*

„Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.”
– Canalul

*

„Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri și din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subțiri
cu fâșii de cămăși îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moșneag își va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Și trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanțuri și bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
și oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare”
– Simplitate

Sfinții Închisorilor