Ion Iliescu a ajuns acum la adevarata judecata, cea divina, dupa ce, timp de 35 de ani, justitia umana din Romania nu a reusit

Ion Iliescu a ajuns acum la adevarata judecata, cea divina, dupa ce, timp de 35 de ani, justitia umana din Romania nu a reusit (pentru ca nu a vrut, sau mai precis, nu a avut voie) sa-l condamne, pentru faptele sale cele mai grave, crime in masa si asasinate / executii la comanda. Direct sau indirect, Ion Iliescu este responsabil pentru aproape 1000 de romani morti, si cateva mii de raniti.

L-am detestat pe Iliescu foarte multi ani, pentru crimele de la revolutie si de la mineriade, dar mai ales pentru sansele ratate de Romania din cauza lui, dupa caderea regimului comunist. Acum, nu pot sa spun ca il mai urasc, pentru ca a trecut dincolo, si sunt crestin, iar Hristos ne porunceste sa ne iubim si vrajmasii, dar nici nu mi se pare normal nici sa fie ridicat in slavi, asa cum incearca unii acum, intr-un mod exagerat.

Da, Iliescu a facut si unele lucruri bune in calitate de presedinte. Era si greu sa nu faca nimic pozitiv in 10 ani de mandate. Dar, a fost si unul dintre cei mai sangerosi conducatori din istoria Romaniei moderne. A calcat pe sute de cadavre ca sa ajunga la putere, si apoi ca sa nu piarda din mana puterea. Indiferent de alte lucruri care se pot spune despre el, bune sau rele, crimele ordonate sau aprobate de Iliescu sunt evidente, si numeroase.

Principalele crime de care se face responsabil Ion Iliescu:

1) In timpul revolutiei din decembrie 1989, in perioada de inceputul evenimentelor pana la fuga lui Ceausescu (17.12-22.12) au murit 271 de oameni, insa, dupa 22 decembrie, au fost ucisi inca 857 de romani, care nu ar fi trebuit sa moara, odata ce regimul cazuse de fapt. Moartea acestora a fost datorata, in cea mai mare parte, deciziilor luate de Iliescu, Brucan, Roman si Militaru, care au organizat o operatiune complexa de dezinformare, creere de provocari, incindente violente, manipulare, folosire a unor unitati speciale a unor servicii straine si ale securitatii, pentru a provoca haos, panica si cat mai multe victime.

Astfel, s-a creat “pericolul terorist” al unor obscure forte “reactionare”, pentru a justifica necesitatea crearii de urgenta a Frontului “Salvarii Nationale”, condus de un “salvator – sef “ deja pregatit sa ia fraiele puterii – Ion Iliescu. Fara acest pericol inventat, Iliescu si fostii securisti si comunisti grupati in jurul lui nu aveau cum sa justifice si legitimeze capturarea puterii in Romania dupa caderea lui Ceausescu, intr-un moment cand romanii erau dispusi sa lupte si sa-si dea viata pentru libertate si schimbare.

2) In ianuarie 1990, cand s-au reactivat fostele partide istorice (PNT, PNL), si au inceput sa iasa la lumina liderii acestora (Corneliu Coposu, Radu Campeanu, Ion Ratiu, etc). Atunci tinerii, studentii si intelectualii care au inteles ca revolutia a fost furata de Iliescu si fosti comunisti au inceput sa ceara aplicarea lustratiei – punctul 8 de la Timisoara, adica: fara fosti securisti si activisti comunisti in functii publice. Iliescu a reactionat violent, chemand pentru prima oara grupuri mineri si muncitori din fabrici si uzine pe strazile capitalei, pentru a-i intimida pe opozantii sai, care doreau o clasa politica fara comunisti compromisi. Atunci, Corneliu Coposu a scapat la limita de a fi linsat pe strada.

3) In Iunie 1990, Ion Iliescu, impreuna cu Gelu Voican Voiculescu securistii din jurul sau, a coordonat operatiunea sangeroasa de zdrobire a miscarii de protest din Piata Universitatii, prin actiuni combinate ale securitatii, politiei, armatei si maselor de mineri adusi in capitala. A urmat un macel, caruia i-au cazut victima mii de tineri studenti si intelectuali, care isi doreau un nou inceput pentru Romania, fara fosti comunisti si securisti, nu o predare a puterii intre esalonul 1 si 2 sau 3 din PCR si Securitate. Oficial, autoritatile au recunoscut doar 6 morti, peste 1300 de raniti, si 1250 de persoane lipsite ilegal de libertate.

Insa, exista numeroase indicii si informatii, ca numarul real de morti a fost mult mai mare, de peste 130 de persoane. Insa realitatea a fost ascunsa, pentru a-i proteja pe principalii vinovati: Ion Iliescu (seful statului), Gelu Voican Voiculescu (care coordona Securitatea, Armata si Militia), Petre Roman (prim-ministru) si Virgil Magureanu (primul director al SRI). Mortii incomozi au fost ingropati pe ascuns in cimitirul Straulesti 2, intr-o parcela noua, pazita de armata. Acolo, in iunie 1990 au aparut peste 128 de cruci de lemn pe care scria doar “necunoscut”. Care, ulterior, au si disparut…

4) O alta crima de care se face responsabil Ion Iliescu este executia sotilor Ceausescu, pe 25 Decembrie 1989, chiar in ziua de Craciun. Dupa un simulacru penibil si josnic de proces (care a durat 45 de minute), Nicolae si Elena Ceausescu au fost pusi la zid cu mainile legate si executati de un pluton de militari atent selectionati de Gelu Voican Voiculescu, calaul sef al lui Iliescu.

Crima aceasta comandata de Iliescu a fost cu atat mai josnica, cu cat vreme de multi ani Iliescu a fost un apropiat si un favorit al familiei Ceausescu, care il invitau frecvent si la evenimentele lor private si de relaxare. Elena Ceausescu si-a data seama prea tarziu de caracterul lui Iliescu, si a facut o remarca legata de el – “sarpele pe care l-am tinut la san”, chiar inainte de executie. Sotii Ceausescu trebuiau sa dispara rapid, pentru ca deranjasera multe persoane importante din elita globala (din conducerea URSS, a SUA, a marilor institutii financiare mondiale), si pentru ca stiau prea multe despre Iliescu si despre securistii si comunistii reciclati, care pusesera mana pe putere si pe bani.

5) O alta crima comandata si/sau aprobata de Ion Iliescu, tot in decembrie 1989, a fost asasinarea lui Marin Ceausescu, fratele mai mare al lui Nicolae. Pe 28 decembrie 1989, la trei zile după executarea fratelui său, Marin Ceaușescu a fost găsit spânzurat (de fapt, strangulat) în subsolul ambasadei României din Viena, în circumstanțe suspecte. Versiunea oficiala a politiei austriece a fost că aceasta s-a sinucis.

Marin Ceausescu avea calitatea de Șef al Agenției Ecomomice a României, si se pare ca avea acces la mai multe conturi secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu. Dupa toate probabilitatile, aceasta a fost gasit de o echipa de asasini de elita ai Securitatii (“umbrele” din asa-numita “Unitate – Fantoma”), trimisa de Gelu Voican Voiculescu, la dispozitia lui Iliescu. Marin a fost torturat pentru a dezvalui datele conturilor, dupa care a fost asasinat.

6) Un alt asasinat important, despre care se vorbeste putin, care a fost comandat si/sau aprobat de Ion Iliescu, a fost eliminarea genialului Ioan Petru Culianu, urmasul de exceptie al lui Mircea Eliade la catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago.

Acesta, care emigrase in SUA, era un important critic al regimului comunist din Romania, si apoi al regimului Iliescu, pe care il acuza ca furase revolutia cu sprijinul KGB. Culianu avea legaturi cu regele Mihai si cu numeroase personalitati din exil, si milita activ pentru restaurarea monarhiei si o reforma reala a clasei politice romanesti. Devenise un adversar foarte incomod al regimului Iliescu.

Pe 21 mai 1991, la doar 41 de ani, Petru Culianu a fost impuscat in ceafa intr-o toaleta a Universitatii din Chicago. Criminalul nu a fost gasit niciodata. Diverse informatii si indicii vehiculate duc la ideea ca a fost omorat de o “umbra” – dintre aceiasi asasini de elita ai Securitatii din unitatea “fantoma”, a carei existenta a fost negata. Se pare ca de organizarea asasinatului s-a ocupat acelasi Gelu Voican Voiculescu, resposabilul cu treburile murdare al regimului Iliescu. Exista voci care sustin chiar ca Gelu Voican Voiculescu s-ar fi ocupat personal de Culianu.

In concluzie, Ion Iliescu a ajuns la putere cu pretul a sute de vieti de oameni nevinovati, si nu s-a dat inapoi sa ordone si sa aprobe crime si asasinate pentru a ramane la putere. Pentru acesta numeroase si abominabile crime, Ion Iliescu nu a platit niciodata in fata justitiei omenesti, datorita intelegerilor la nivel global facute in 1989, pentru care a primit garantii de securitate pe viata.

La final, în ziua Schimbarii la față a Domnului, tot ce mai pot și trebuie să spun este: “Dumnezeu să-l ierte!”. Și să mă ierte și pe mine pentru ura pe care, justificat sau nu, am avut-o pentru Ion Iliescu. Acum, are Cine sa-l judece.

Andrei Dinca

P.S: Foto 1 – Iliescu participand la un eveniment privat la familiei Ceausescu (pe care i-a condamnat apoi la moarte); Foto 2 – Iliescu multumind minerilor in iunie 90 pentru ca au facut dreptate si curatenie in Piata Universitatii.