Distribuie articolul

Asistăm la o ”pesedizare” a AUR? Transferul de traseiști și oportuniști de la PSD spre AUR au dus suveranismul în zona populist-socialistă, în timp ce autenticii patrioți au fost alungați din partidul ”comunizat”. Să devină AUR un partid neo-socialist, un fel de PSD format din rezerviști, o rezervă de cadre pentru tinerii pensionari speciali?

George Simion, liderul partidului AUR, s-a remarcat în anii de activism civic drept un aprig dușman al lui Ion Iliescu. De altfel, fostul lider de galerie nu rata niciodată ocazia de a-l agasa public pe fostul șef de stat, fie că era vorba despre lumânările pe care i le aducea în fața porții de ziua sa, fie că perturba lansările de carte la care participa Iliescu, sfârșind prin a fi evacuat de forțele de ordine. Liderul AUR a reiterat mereu necesitatea soluționării dosarelor Revoluției și Mineriadei și încarcerarea lui Ion Iliescu.

Discursul președintelui Alianței pentru Unirea Românilor s-a schimbat brusc zilele acestea, la moartea fostului lider social-democrat, când a adoptat un ton moderat și chiar laudativ la adresa lui Ion Iliescu. Simion a spus că, în ciuda diferențelor ideologice, „atunci când a fost Ion Iliescu președinte, nu se interziceau partide, cum a făcut Iohannis, nu se interziceau site-uri și nu se anulau alegeri”.

„Noi, creștinii, spunem că a plecat la Dumnezeu. Eu și conducerea AUR nu dorim să facem alte comentarii. Dumnezeul să îl ierte, așa se spune”, a declarat George Simion la Realitatea PLUS.

Abordarea lui Simion are rolul, pe de-o parte, de a arăta cât de „dictatorial” este regimul de acum și cât de represiv este la adresa „suveraniștilor”, dar are și rolul de a nu-i deranja pe susținătorii PSD migrați la AUR în ultimii ani, care au mai mult sau mai puțin o părere bună despre fostul șef de stat.

Politologul Cristian Pîrvulescu remarcă oportunismul lui George Simion, care a fost „anti-iliescian” atunci când i-a folosit, în anii de „activism”, iar acum adoptă o atitudine mult mai moderată, în contextul în care electoratul său este format și din PSD-iști.

„S-a consacrat ca un anti-iliescian, ceea ce i-a folosit la momentul respectiv, dar acum publicul său este format și din foștii susținători ai lui Ion Iliescu. În orice caz, oameni care nu ar vrea să-l vadă pe Ion Iliescu atacat. Pentru că, mă rog, lumea se întreabă, dar de ce n-a fost multă lume la înmormântare. O dată pentru că a fost făcută foarte repede, deci s-a decis să se desfășoare rapid. Pe de altă parte, pentru că, mă rog, publicul lui Ion Iliescu este un public care se uită la televizor, nu participă la manifestații de genul ăsta, dar el votează, și pentru că votează a avut grijă să nu-l ostilizeze. Atât”, afirmă politologul pentru Ziare.com.

Suveranismul românesc se compronite cu oportuniști de stânga care îl au mai mult pe Karl Marx în inimă decât pe Hristos? Fenta jucată cu legile Vexler de către AUR a indignat toți  patrioții români.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: