Distribuie articolul

Proiectul de lege propus de Guvern privind modificarea pensiilor magistraților, pus în transparență decizională de Ministerul Muncii, nu include în reforma magistraților și judecătorii CCR.

„Statutul judecătorilor CCR, inclusiv pensiile, este reglementat prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Dacă ar fi continuat să fie menționați în Legea nr. 303/2022, am fi ajuns la un paralelism legislativ – două legi care reglementează aceeași situație, dar în mod diferit – ceea ce ar fi presupus o încălcare a principiului legalității și securității juridice prevăzut de art. 1, alin. (5) din Constituție. De altfel, este firesc să existe o reglementare diferită, situația în sine este complet diferită, iar cele mai importante modificări oricum nu ar fi fost aplicabile – spre exemplu, Legea nr. 303/2022 impune o vechime în profesia de judecător sau procuror de 25 de ani pentru a ieși la pensie, în timp ce judecătorii Curții Constituționale au un mandat de maxim 9 ani”, transmite purtătorul de cuvânt al Executivului, Nadina-Ioana Dogioiu.

Ea adaugă că, similar, calitatea de judecător CCR nu e limitată de o vârstă de pensionare.

„Nu putem obliga judecătorii CCR să se pensioneze la 65 de ani, așa cum se întâmplă cu ceilalți magistrați. În sine, reglementările speciale pentru judecători și procurori nu puteau fi aplicate și judecătorilor CCR. Prin urmare, statutul judecătorilor CCR va rămâne reglementat doar de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR, iar orice modificări vor fi realizate pe viitor prin intervenție asupra acestei legi”, încheie Dogioiu.

Ministerul Muncii a publicat proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care nu face referire la judecătorii Curții Constituționale.

(sursa: Mediafax)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: