Despre eroi și gropi comune

Octav Bjoza, fost deținut politic și fost președinte al AFDPR: Cel mai important, cel mai arzător scop al nostru era să luăm rapid legătura cu partizanii din Munții Făgăraș. Visam să luptăm cu arma în mână alături de ei – îi consideram eroii noștri, deși habar n-aveam cum se numesc, câți sunt, unde sunt. Desigur, era vorba despre băieții lui Gavrilă Ogoranu, dar noi nu știam detaliile astea pe vremea aia, nu le știam numele. Auziserăm doar că partizanii erau pe acolo, pe undeva, și asta era de ajuns pentru noi. Când ești tânăr, sângele dă ușor în clocot și totul pare tangibil.

Însă când noi luaserăm decizia asta, frumoșii luptători ai lui Ogoranu fuseseră arestați deja, de vreo două-trei luni, prin trădarea lui Ioan Grovu, fost învățător, și el din satele făgărășene, care a reușit să se infiltreze și i-a dat pe mâna Securității. ”Grecia” – așa s-a numit operațiunea coordonată de agentul KGB și criminalul în masă Alexandru Nicolschi, pe numele lui real Boris Grünberg. Partizanii credeau că sunt ajutați să fugă în Grecia, dar, în realitate, ajungeau în arestul și în anchetele Securității, moartea fiind unica lor destinație. Lichidarea fizică și obliterarea memoriei lor.

Lui Grovu nu i-a fost deloc ușor să se infiltreze și să-i ducă la moarte, fiindcă băieții lui Ogoranu erau foarte atenți și suspicioși la tot ce mișca, altfel n-ar fi rezistat atât de mult – dacă i-ar fi depistat jocul murdar, l-ar fi executat imediat, fără să stea pe gânduri, doar au mai făcut-o și în alte cazuri. Și totuși Grovu a lucrat inteligent, cu răbdare și perseverență, în sensul că i-a ajutat luni de zile pe partizani: se ducea după medicamente, după alimente, înscena diverse confruntări, dar informa și Securitatea; juca dublu, da. Securiștii îl aveau la mână și l-au învățat să-și facă treaba, să le câștige încrederea luptătorilor, măcar parțial, că ar fi putut să dea buzna și să-i ciuruiască pe toți, așa cum au acționat în multe alte cazuri, dar criminalii au vrut să extindă la maximum operațiunea, să distrugă cât mai mulți oameni: câți sunt, cine-s ăia, cine îi ajută cu îmbrăcăminte, cu alimente, cu muniție și, nu era deloc de neglijat, cu informații.

Hăituiți de ani de zile, în cele mai cumplite condiții, cu familiile arestate și cu gloanțele șuierându-le pe la urechi, împuținați din pricina trădărilor și cu legături din ce în ce mai slabe prin sate, unde Securitatea întreținea o teroare teribilă, partizanii au intrat în jocul lui Grovu din lipsă de alternativă. Și au pășit spre moarte, domnule, demni până în ultima clipă, ”Moșul” Gavrilă fiind singurul care a reușit să supraviețuiască și să ne lase o mărturie esențială despre dramatica și demna lor rezistență.

În documentele Securității scrie că ultimii șase-șapte luptători ai lui Ogoranu erau vânați de 1250 de militari de trupă plus 150 ofițeri de Securitate și Miliție. Vă dați seama ce tăvălug se pornise împotriva lor? Trebuie spus că acestor efective li se adăugau avioanele, raidurile neîncetate, care periau versanții și crestele, câinii dresați și toate rețelele informative ale Securității. Partizanii aveau metodele lor ca să scape de dulăi, nevoia îi învățase tot soiul de tertipuri – de exemplu, presărau praf de tutun și-atunci nu le mai puteau lua urma. Însă, inevitabil, lațul se strângea rapid. Finalmente, cu excepția lui Gavrilă Ogoranu – supranumit ”inamicul public numărul 1 al Securității”, care a reușit să scape arestărilor –, toți luptătorii lui au sfârșit martiric, fie uciși în munți și sate, prin trădare, fie executați în Valea Piersicilor, la Fortul 13 Jilava, tot prin trădare, în urma unor bătăi și torturi abominabile.

Atunci și acum, acești băieți luminoși au rămas eroii mei. Dumnezeu să-i odihnească în tihna Lui și să Le facă dreptate, fiindcă de la statul român eu nu mai am așteptări, nici n-am avut vreodată.

Răzvan Gheorghe

(Întregul interviu link în comentarii / foto: domnul Octav Bjoza, fost deținut politic și fost președinte al AFDPR)