Toți ateii sunt produsul unei singure probleme teologice majore: problema răului

Toți ateii sunt produsul unei singure probleme teologice majore: problema răului.
Pentru că ateismul există în două forme:

a) nu poți să crezi că există o divinitate care permite răul în această lume;
b) te revolți împotriva unui dumnezeu care îngăduie sau chiar face răul.

Iar această problemă nu a fost rezolvată ci eludată de creștinism.

Să fim serioși, toate teodiceele (teoriile filosofico- teologice care încearcă să explice răul din lume) sunt gândite să scoată basma curată pe Domnul și teologii fug mai repede decât fuge dracul de tămâie de problema răului.
La fel și credincioșii….
Aceștia preferă să nu își pună problema decât să se confrunte cu ea, pentru că altfel riscă ateismul.

Și…. ok, citești despre o vindecare miraculoasă de cancer.
Dar ea, dacă ești onest cu tine, nu e un argument al bunătății lui Dumnezeu ci al subiectivității sale selective.
Ce folos că a vindecat pe x de cancer, când cancerul ucide sute de milioane de oameni?
De ce a fost selectat x ca să fie vindecat? Că s-a rugat mai mult?

Și tot așa..
Iar problema este agravată propria proiecție despre divinitate, în care nu putem accepta- căci ne interzice metafizica- că Dumnezeu este limitat și neputincios.
Apoi nu ne convine. Nu e așa că un dumnezeu atotputernic, care are grijă de toate, este nu doar consolator psihic ci ne și justifică propriile neputințe?

Sunt sigur că ce am spus mai sus va revolta pe unii mai mult decât o face ateismul.

Însă Biblia ne arată un Dumnezeu care învață, evoluează alături de umanitate, care își schimbă părerea, care își modifică planurile, care se mânie și iartă, care plânge, care experimentează.
Nu e nimic din dumnezeul impecabil proiectat metafizic în Biblie.

Iar acest Dumnezeu are o limită: libertatea umană.
Iisus a spus că nu este El stăpânitorul acestei lumi.
Această lume este a omului.
Și dacă e moarte, suferință, eșec, neputință, dacă mor copii, dacă totul pare un plânset, acesta este meritul exclusiv al omului.

Bogdan Alexandru Duca