Între 25 august și 4 septembrie 2025, studenții ortodocși clujeni desfășoară campania umanitară „Cu viitorul în spate”, un proiect simplu, dar plin de dragoste: fiecare om de bunăvoință poate dărui un ghiozdan complet echipat unui copil.
Gestul are o dublă semnificație: bucuria imensă a copiilor de a primi un ghiozdan „ca toți ceilalți” și ușurarea părinților care știu că nu sunt singuri în greutățile lor. Beneficiarii sunt copii din comunitatea clujeană, copii pe care voluntarii ASCOR îi cunosc și pentru care fiecare ghiozdan înseamnă o poveste cu început mai senin.
„Cu un ghiozdan dăruit, nu oferi doar rechizite, ci încrederea că viitorul se poate construi pas cu pas, cu sprijinul oamenilor buni”, spun organizatorii.
Cum poți ajuta?
Oricine dorește să se alăture poate alege un copil de pe lista campaniei și îi poate pregăti un ghiozdan echipat. Acesta va fi predat voluntarilor ASCOR fie direct la Bisericuța Studenților din Hașdeu (str. B.P. Hașdeu, nr. 45), fie prin contactarea coordonatorilor campaniei.
Pentru cei care nu se pot implica direct, există și varianta de a susține financiar proiectul, prin donații în contul ASCOR Cluj, cu mențiunea „Cu viitorul în spate”.
Astfel, fiecare ghiozdan devine mai mult decât un simplu obiect: devine un simbol al comunității, al dragostei și al grijii pentru cei mici.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

