Dominic Fritz, lider al USR, frecvent criticat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS, a venit cu replica.
„Pot să-mi pun ceasul după cum ăștia se iau periodic de familia mea. Acum, problema pe Realitatea Plus e că în august mi-am vizitat socrii în China.
N-am mai fost de 2 ani la ei. Singurul lor copil (soția mea) și singura lor nepoată (fiica mea) locuiesc la 7.000 km distanță. Născută în pandemie, a durat aproape 2 ani până când fetița mea și-a îmbrățișat bunicii pentru prima oară”, a declarat Fritz, pe Facebook.
În opinia lui Fritz, jurnaliștii de la Realitatea sunt prea intruzivi.
„Nu zic că ne este ușor să echilibrăm viața de familie cu jobul meu de primar și președinte de partid. Dar sunt mândru că atunci când vin acasă sau atunci când mergem în vizită la familiile noastre (chiar dacă e mult prea rar), atunci sunt tată, soț, fiu și ginere. Nu ‘domnul primar’ sau ‘domnul președinte’. Așa că mă doare fix în paișpe de ce crede Realitatea Plus că am făcut cu familia mea în vacanță”, a comentat Fritz.
De asemenea, liderul USR are și un mesaj acid pentru unii „naționaliști”.
„Pe soția mea am cunoscut-o la facultate în Paris, unde am fost colegi de bancă, într-un curs de drept public internațional, în 2007. Înțeleg că primarul german cu soția chinezoaică și copil născut la Timișoara nu este neapărat pe placul tuturor naționaliștilor. Dar nu mă voi scuza niciodată pentru familia mea, pentru valorile noastre sau pentru faptul că trăim o viață care uneori nu se potrivește cu prejudecățile unora”, a comentat edilul local.
Acum, Fritz se bucură că poate „tura motoarele” și că poate face „în ciudă haterilor”.
„Acestea fiind spuse, o iau ca pe un compliment că momentan nu au cu ce să-mi atace activitatea politică și administrativă. Am și revenit din vacanța de mult și turez motoarele de le fac în ciudă haterilor”, a mai precizat politicianul.
Din anul 2021, Dominic Fritz este căsătorit cu Yiran Lin, fost diplomat al ONU, de origine chineză. Împreună au o fiică, Maya Luming.
La userist îi place în țara lui Xi Jinping.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

