Distribuie articolul

Armata israeliană a lansat faza principală a ofensivei sale terestre asupra oraşului Gaza, unde preconizează că se află între 2 și 3 mii de luptători Hamas. Operațiunea militară are loc în timp ce o comisie de anchetă a Naţiunilor Unite a concluzionat că Israelul a comis genocid împotriva palestinienilor din Gaza și că liderii de rang înalt ai țării au incitat la acest act. Israelul a calificat raportul ca fiind „scandalos” şi „fals”, afirmând că a fost redactat de „reprezentanţii Hamas”. Atenție, sunt imagini și informații cu impact emoțional!

„Gaza arde”, a notat ministrul israelian al Apărării, Israel Katz , pe o rețea de socializare în această dimineață.

„Armata israeliană lovește cu pumnul de fier infrastructura teroristă, iar soldații IDF luptă cu curaj pentru a crea condițiile necesare eliberării ostaticilor și înfrângerii Hamas„.

Israelul a comis patru acte de genocid împotriva palestinienilor, se arată într-un nou raport al unei Comisii ONU

O comisie de anchetă a Națiunilor Unite afirmă că Israelul a comis genocid împotriva palestinienilor din Gaza.

Bombardamente intense au avut loc în Gaza, în cursul nopţii. 38 de persoane au fost ucise. Ulterior, în oraş au intrat tancuri, potrivit presei palestiniene.

Această nouă mișcare duce la intensificarea războiului în enclavă în condiţiile în care se crede că există 20 de ostatici israelieni care sunt încă în viață. Hamas a declarat că orice ofensivă în orașul Gaza le-ar pune viața în pericol.

Israelul a comis genocid în Gaza

O comisie de anchetă a Națiunilor Unite a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza și că înalți oficiali israelieni, inclusiv prim-ministrul Benjamin Netanyahu, au incitat la aceste acte.

Analiza include exemple despre amploarea crimelor, blocarea ajutorului umanitar, strămutarea forțată și distrugerea unei clinici de fertilitate.

Netanyahu recunoaște că Israel se confruntă cu o „izolare” prelungită din cauza războiului din Gaza

Pe măsură ce furia globală crește din cauza războiului de aproape doi ani din Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat luni că Israel se confruntă cu un „fel de izolare” care ar putea dura ani de zile și că nu are altă opțiune decât să stea pe propriile picioare.

Navi Pillay, șefa Comisiei de anchetă: În Gaza se produce un genocid. Și i-am numit pe cei trei indivizi pe care i-am considerat responsabili. Și am spus, și unul este prim-ministrul, celălalt președintele, iar al treilea este fostul ministru al apărării.

Israelul respinge astfel de acuzații, invocând dreptul său la autoapărare în urma atacului mortal efectuat de Hamas în 7 octombrie 2023, soldat cu 1.200 de morți și 251 de ostatici.

Asaltul militar ulterior al Israelului împotriva Hamas a dus la uciderea a peste 64.000 de palestinieni. Israelul controlează deja aproximativ 75% din Gaza.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: