Un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii l-au acuzat de șantaj și de încălcarea în mod repetat a mai multor ordine de protecție emise pe numele său. Potrivit anchetatorilor, inculpatul și-ar fi terorizat fosta parteneră prin amenințări cu moartea și cu divulgarea unor imagini compromițătoare, titrează Cluj24.ro.
În intervalul 15 martie 2024 – 2 iunie 2025, inculpatul ar fi acționat în mod repetat pentru a o constrânge pe fosta sa parteneră să reia relația cu el. În această perioadă, procurorii susțin că bărbatul a dezvoltat o rezoluție infracțională unică, menită să obțină în mod injust un folos nepatrimonial, respectiv împăcarea cu victima, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Amenințări șocante și presiuni constante asupra victimei
Pentru a-și atinge scopul, acesta i-ar fi trimis numeroase mesaje prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, folosind expresii extrem de violente și amenințări directe cu moartea sau cu producerea unor suferințe fizice.
Printre acestea, anchetatorii au reținut declarații de tipul: ,,vreau să te omor, să te umilesc sexual”, ,,te omor, răspunde că mă enervez”, ,,mâine mori dacă nu răspunzi, jur pe mama”, ,,supune-te la apel, că altfel fac crimă”, ,,pregăteşte-te să îţi iei omorul”, ,,mai dă-mi o şansă, dacă nu ard totul în jurul tău”, ,,vreau să fac ceva să te demolez oricum, nu ai voie să dai block”.
Procurorii consideră că limbajul folosit și repetitivitatea actelor au creat asupra victimei o stare de teroare, amplificată de faptul că inculpatul continua să insiste, în pofida interdicțiilor legale.
Încălcarea repetată a ordinelor de protecție
În perioada 1 decembrie 2024 – 5 mai 2025, inculpatul ar fi ignorat obligațiile impuse printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Cluj-Napoca, care îi interzicea să se apropie de fosta sa parteneră. Cu toate acestea, bărbatul ar fi contactat-o în repetate rânduri, ba chiar ar fi urmărit-o la domiciliu, la locul de muncă și la unitatea de învățământ, încălcând în mod evident interdicțiile stabilite de instanță.
Ulterior, în perioada 3 – 6 iunie 2025, în ciuda obligației de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, acesta ar fi refuzat să respecte măsura, încălcând ordinul de protecție provizoriu emis de organele de poliție.
Anchetatorii mai arată că, între 6 iunie și 30 august 2025, inculpatul a sfidat din nou legea, încălcând de cel puțin zece ori obligațiile din noul ordin de protecție emis împotriva sa. În acest interval, nu doar că a refuzat purtarea dispozitivului electronic de supraveghere, dar s-ar fi apropiat în mod repetat la mai puțin de 200 de metri de victimă, inclusiv de reședința și locul de muncă al acesteia.
Decizia instanței și sprijinul poliției
La 17 septembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit comunicatului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, toate activitățile de anchetă au fost realizate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

