† 18 septembrie – 64 de ani de la nașterea în Ceruri a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea (închisoarea Aiud,1961)

Mărturia Părintelui Ioan Bărdaș despre viața și trecerea la Domnul a preotului mucenic

„Ca preot, Părintele Ilarion Felea m-a depășit. Dacă eu sunt teolog, el este și trăitor” (Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae)

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea a fost printre primii deținuți politic anticomuniști, fiind arestat în martie 1945. Era profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad, predicator cu cuvânt de foc și a fost autor al unor profunde lucrări teologice (dintre care amintim cele patru volume, publicate acum câțiva ani, ale operei sale fundamentale, „Spre Tabor”, pe care Cuviosul Justin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei românești de până acum”).

Bolșevicii l-au întemnițat timp de cinci luni în lagărul de la Caracal, deoarece a continuat catehizarea tinerilor, în pofida cerințelor imperative ale reprezentanților regimul sovietic de ocupație.

În anul 1949, în ziua de Bobotează, Părintele Ilarion Felea a fost arestat din nou, fiind judecat şi condamnat la un an de închisoare, pe care l-a executat în Penitenciarul Aiud.

În septembrie 1958, Sfântul Ilarion Felea a fost din nou reținut, fiind anchetat dur la închisoarea Uranus din Bucureşti. În 14 martie 1959, Tribunalul Militar Cluj l-a condamnat la 20 de ani de muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi la 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. A fost închis la Gherla, apoi la Aiud, de unde a plecat în Biserica Triumfătoare în data 18 septembrie 1961, în urma unor suferințe cumplite, fără a primi din parte conducerii penitenciarului tratamentul necesar.

A fost înmormântat fără cruce, în cimitirul închisorii Aiud, fără a i se cunoaște mormântul. Părintele Ioan Bărdaș, întemnițat alături de Părintele Ilarion Felea, mărturisea că toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: „Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Fie să avem parte de rugăciunile Sfântului Părinte Mucenic Ilarion Felea!

Mărturia Părintelui Ioan Bărdaș despre viața și trecerea la Domnul a Părintelui Ilarion Felea în închisoarea Aiud

Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă prin toate formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: A murit Părintele Ilarion Felea.

Un mic portret

Cine nu-l cunoştea pe Părintele Felea din Aiud? Toţi ştiam, unul de la altul, că a fost profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad şi mie mi-a fost profesor şi mai ales pedagog. Îl cunoşteam noi bihorenii şi arădenii, îl cunoşteam sibienii şi bucureştenii şi mai ales Academia Română care i-a premiat cărţile. A fost un predicator de performanţă la Catedrala din Arad şi oriunde îl chemau rosturile Bisericii. La Catedrală, credincioşii şi studenţii ar fi fost în stare să reproducă predica lui din ziua aceea.

La Academia teologică catedra lui se transforma în amvon; avea şi o voce baritonală care te cucerea. Douăzeci de stilouri aşterneau pe caiet, toată lecţia din ziua aceea. Fizic, era o figură impunătoare de bărbat, faţa încadrată de barbă arăta ca un cap de efigie, era generos şi comunicativ, de aceea era simpatizat de toţi.

Era moţ la rădăcină, de pe valea Crişului Alb, poate că şi aceasta i-a dat destinul înalt pe care l-a avut. La manifestări şi diferite ocazii, îl invitau unii şi alţii:

– Părinte, cântă-ne ceva din ale Iancului!

Şi cânta tărăgănat şi duios şi te ducea pe meleagurile Iancului şi ale lui Horea, în vremile de vrednicie ale moţilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte ale lui Dumnezeu şi despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc în viaţa mea de preot şi păstor de suflete, pe unde am trecut. De aceea era aşa de cunoscut de mulţi şi în lumea ortodoxă şi la celelalte confesiuni. În Aiud şi în celelalte închisori era cunoscut pentru expunerile şi textele biblice pe care le transmitea pe banda minţii, mai ales de cei tineri.

La Aiud

În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea Părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a Părintelui Ilarion Felea, toţi fiind la Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe Părintele Felea l-am petrecut, cu sufletele, noi „fraţii şi rudeniile lui de idealuri şi suferinţă”. N-a fost bătrân dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală; aşa se „planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului, până a închis ochii. Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la Trei plopi, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară, au şi dat alarma cei de jos de lângă morgă, unde era mortul:

– Acum îl duce la groapă pe Părintele Felea!

Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră, ducând sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10, ora stingerii, nu ne mişcam. Acum începea prohodul. Toţi cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău, Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot, dacă era preot se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură.

Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită de fier şi o înfigea în inima mortului, să se convingă „stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de evul mediu şi ea se petrecea în evul modern, în era comunistă.

Carul funebru se ducea la Trei plopi, la cap i se punea un stâlp de lemn, pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atâta mai rămânea din viaţa omului.

Când se încheia prohodul cu cuvântul Amin, se mai auzeau morsele la perete şi la calorifer: Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!

Preot Ioan Bărdaş, articol preluat din „Telegraful roman”, Nr. 31-34/1994, p. 4

Florin Palas