Un om la înălțimea steagului pe care-l poartă!
Domnul Profesor, așa îl știm cu toții, este cu adevărat un Profesor de românism, un Profesor care predă cea mai grea materie în cel mai dificil loc: Identitatea Națională în Covasna și Harghita.
Ne predă nouă, tuturor românilor din țară o lecție de rezistență, luptă, perseverență si nu în ultimul rând, de demnitate.
Un om cu un Steag lângă un Voievod și mii de cărți . Domnia Sa este stânca și condeiul din Inima Țării, o stâncă pe care este scrisă istoria românescă din Harghita, Covasna și Mureș din ultimii zeci de ani și condeiul care a scris și dezvăluit din alte file vechi, această istorie așa cum a fost ea de-a lungul mileniilor.
Pentru a înțelege mai bine totuși care este capacitatea intelectuală, implicit românească a domnului Lăcătușu, vă spun cu siguranță că dacă ar fi trezit din somn pe la 4 dimineața si pus față în față cu toți istoricii și politicienii maghiari la un loc, le-ar dărâma cu un calm desăvârșit și cu cele mai puternice argumente istorice, culturale și geopolitice, tot ,,palatul de spume minciunoase”.
De aceea, stânca a fost, este și va fi lovită de valuri și de aceea ele fac spume de disperare la ”întâlnirea” cu ea, pentru că nu o pot acoperi.
Avem un pisc viu de munte, acolo, în Curbura Arcului Intracarpatic, să-l prețuim cum se cuvine, nu doar prin vorbe și laude deșarte, ci mai ales prin fapte, prin acțiune românească. Profesorul trebuie înțeles în toată complexitatea sa și atunci când vorbește și atunci când ”tace”. Marea lui capacitate a fost si este de a ne uni pe toți în jurul lui, astfel încât la oricare ”strigare” a Domniei Sale, se adună la un loc inclusiv oameni care au modalități de acțiune diferite, chiar opinii diferite pe diverse subiecte.
La Mulți Ani cu sănătate si fericire, Domnule Profesor!Mergem cu Dumnezeu înainte spre Biruința Neamului Românesc!
Dr. Mihai Târnoveanu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

