Bucuria Guvernului? Scumpirile? IRCC trece de 6%; specialiștii recomandă refinanțarea cu dobândă fixă.Cresc dobânzile la creditele în lei, de miercuri, 1 octombrie.
Indicele IRCC – Indicele de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor – utilizat la calculul costurilor creditelor ipotecare acordate după luna mai 2019, va ajunge la un nivel record de peste 6%, ceea ce înseamnă că şi ratele vor fi mai mari, în medie cu 5 procente.
De exemplu, pentru un credit în valoare de 300 de mii de lei, pe 30 de ani, rata va creşte cu aproximativ 100 de lei.
Recomandarea spelicaliştilor pentru a ne proteja de aceste creşteri este refinanţarea împrumuturilor şi orientarea către creditele cu dobândă fixă pe primii trei sau cinci ani şi ulterior cu dobândă variabilă.
Irina Chiţu este analist financiar:
Am făcut o simulare la un credit Noua Casă, care are cea mai mică dobândă variabilă în acest moment, adică aproape 8%, cu refinanțare cu o dobândă fixă de 5% și apoi variabilă după cinci ani și poți să-ți reduci perioada creditului cu opt ani de zile, doar refinanțând, deci fără niciun efort financiar, ca la o rambursare anticipată.
Specialiştii pieţei bancare spun că nu se aşteapt la o scădere a dobânzilor în perioada următoare, în condiţiile în care inflaţia se apropie de 10%, transmite RADOR RADIO ROMÂNIA.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

