”Investim în siguranță și sprijin pentru cei vulnerabili. Astăzi am semnat contractul de proiectare și execuție pentru un nou adăpost pentru victimele violenței domestice din municipiul Cluj-Napoca”, a anunțat primarul Emil Boc care a precizat că investiția se ridică la 5 milioane de euro.
.
Noul centru va fi alcătuit din două corpuri de clădire:
– Corp administrativ – cuprinde spații pentru consiliere socială, medicală și psihologică, birouri, bucătărie, sală de mese și zone de activități;
– Corp de cazare – 14 apartamente complet utilate, dotate cu grup sanitar, chicinetă și spații de depozitare, precum și un adăpost ALA, spălătorie și spațiu de depozitare la subsol.
Durata de realizare a investiției este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere, iar lucrările vor fi realizate asocierea câștigătoare a licitației formată din Marina Properties Construct SRL, în calitate de lider, Boemial Invest SRL, Artifex Engineering SRL și Maitec SRL.
Extindem astfel activitatea Centrului pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie (CPCVF) al Primăriei, funcțional din 2019, unde sunt oferite servicii gratuite de consiliere socială, psihologică și juridică pentru victimele violenței domestice.
Prin noul proiect oferim sprijin concret pentru persoanele vulnerabile, parte a direcției pe care continuăm să o urmăm la Cluj-Napoca: nimeni să nu fie uitat și nimeni abandonat
În paralel, Primăria Cluj-Napoca, prin D.A.S.M., derulează programe locale și proiecte cu finanțare europeană dedicate protecției persoanelor vulnerabile, sprijinului femeilor aflate în situații dificile și combaterii violenței domestice.
Spre exemplu, prin Programul de ajutor pentru plata chiriei sunt sprijinite victimele violenței domestice în procesul de reintegrare socială.
Mulțumesc doamnei viceprimar Olah Emese pentru sprijinul administrativ acordat realizării acestui proiect.
Radu Ștefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

