Poemul Zilei: Catedrala Neamului de afară

Zidurile ridică ceruri de beton,
Sufletele sunt tot mai pustiite,
Lupii în blană de oaie la veston,
Încălzesc viclean altarele vândute

Statul paralel, de credința moșilor,
Etalează toalete în icoanele triste,
Poporul cere prin garduri jandarmilor,
Episcopii plimbă siluete politicianiste

Soarele e tot mai negru și părăsit
Din Catedrala Mântuirii Neamului
Lipsește neamul umilit și sărăcit,
Hristos e răstignit pe ușile templului

Domnul a fost alungat din propria casă,
Fariseii și comercianții schimbă banii,
Se vând marțiale indulgențe pe sub masă,
Jertfiții sunt din nou românii

În mijlocul sărmanilor înveșniciți,
Iisus șterge lacrimile de sânge,
Acestor prunci, de cer deja mântuiți,
De azi, neamul e catedrala ce se frânge.

Ionuț Țene