Distribuie articolul

Regretata cercetătoare Dora Mezdrea: „Nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe care să-și asume sarcina de a înlătura de pe fruntea acestui om de elită al spiritualității românesti formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea”? Dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim”.

În pledoaria sa din 10 ianuarie 1948, avocatul Hurmuz Aznavorian, citand dintr-un renumit sociolog, le amintește celor de față, mai cu seamă celor aflați în situația de a pronunța o condamnare, celebra frază: „un popor care își macină elitele, implicit, renunță la istorie”.

Ceea ce nu știa, atunci, Hurmuz Aznavorian, este că „învingătorul” nu fusese desemnat doar să pedepsească „criminalii de război”, ci că distrugerea elitei țării, din care el însuși făcea parte, era obiectivul acestui învingător.

Nu vreau să vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, în general, a societății românești față de elitele sale exterminate. Ci vreau să mă adresez conștiințelor pe care, nu ma îndoiesc, le avem încă în justiția românească.

Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înaltă și dureroasă, în același timp, de a înlătura de pe fruntea acestui om de elită al spiritualității românesti formula: „Detinutul criminal de război Vulcănescu Mircea”? Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte?

Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.
Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim.

Dora MEZDREA

Sursa: lucrarea „Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității”

Via Florin Palas

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: