21 Noiembrie Martirul Ștefan Tumurug Veșnica lui Pomenire!

S-a născut  pe 14 octombrie 1913 in comuna Sinoe, jud. Constanța. A fost întemnițat timp de 11 ani la: Oranki, Manastarca, Suceava, Poarta Alba, Peninsula, Iași, Jilava, Salcia, Strâmba.

A trecut la cele veșnice in 21 Noiembrie 1959 in lagărul de munca Strâmba.

Mărturia doctorului Ahile Sari:

L-am avut camarad de lagăr dincolo de cercul polar. Prin cântecele lui, Fănică Tumurug, a reușit să mențină moralul ofițerilor români din lagăr.
După 23 august 1944, începură să se perinde prin lagăr indivizi necunoscuți spre a recruta voluntari pentru divizia ”Tudor Vladimirescu”.
Venise și Ana Pauker, o evreică bolșevizată, spre a ne convinge. Fănică Tumurug, cu vocea lui blândă și plină de respect a refuzat propunerea.
În cele din urmă Ana Pauker înfuriindu-se ne-a amenințat pe toți cei ce refuzasem înrolarea în această armată: ”Aici veți putrezi fără să mai vedeți casa în care v-ați născut și părinții care v-au crescut!”.
N-a fost chiar așa precum ne amenințase această femeie cu limbă otrăvită. […]
Prin 1950 cu toții am fost duși la canalul Dunăre-Marea Neagră și am robit acolo până în anul 1955 când am fost puși în libertate. Întunecata libertate n-a durat prea mult, căci, din nou fusesem arestați în anul 1958 unde ne-am întâlnit în lagărul de la Piatra Frecăței și apoi la Salcia în insula Mare a Brăilei.
S-a sfârșit bietul meu camarad în urma unei ocluzii intestinale.
Zadarnic am insistat la comandantul închisorii ca să-mi dea cheia de la dulapul unde se aflau instrumentele cu care puteam să-i fac – în calitatea mea de medic chirurg al lagărului – o intervenție urgentă spre a-i salva viața precum salvasem atâtea vieți în lagărele din URSS, căci acesta – om negru la suflet – a refuzat zicându-mi: ”Dacă-i pe moarte, să moară că de aceea a fost adus aici în lagăr”.
Fănică Tumurug a murit în brațele mele și eu i-am închis ochii pentru veșnicie.
(Mărturia doctorului Ahile Sari – Mărturii mai vesele și mai triste din întunericul comunist
„În viața mea nu mi-a fost dat să întâlnesc o personalitate mai puternică decât bădia Fănică Tumurug”
În viața mea nu mi-a fost dat să întâlnesc o personalitate mai puternică și mai înfluentă decât bădia Fănică Tumurug. El era cel ce potolea toate spiritele oricât ar fi fost de învrăjbite între ele. Orice ceartă sau neînțelegere dintre deținuți era potolită de acest om și părțile plecau de la dânsul mulțumite.
Majoritatea timpului cât a fost în viață am stat în preajma lui. Sunt medic de meserie dar, nu mi-am putut explica un fenomen curios… Cât timp eram lângă dânsul, simțeam un fel de căldură sufletească ce mă cuprindea, dându-mi curaj și o limpezime mintală nemaipomenită, iar când împrejurările mă îndepărtau de dânsul puterile îmi scădeau mult.
În lagăr Tumurug era conducătorul de fapt al deținuților. Era stimat, respectat și, mai ales, iubit de toți.
Tumurug murise înainte de revărsatul zorilor. Dimineața când întreg efectivul lagărului era gata să iasă pe poartă pentru a merge la lucru, doctorul Ahile Sari anunță moartea marelui bărbat necunoscut în restul țării. Toți deținuții au îngenunchiat închinându-se și nici unul n-a rămas fără să-l plângă, deși în lagăr erau închiși oameni de culori politice diferite, nu numai legionari din rândurile cărora făcea parte și Ștefan Tumurug.

(Mărturia doctorului Constantin Rauten – Mărturii mai vesele și mai triste din întunericul comunist