Colindul Iancului, sau Colindul Ardealului, este o tradiție românească veche, specifică Transilvaniei, unde cete de flăcăi, conduse de un „Iancu”, cântă urări bogate, aducând bucurie, sănătate și belșug în casele vizitate, mai ales în preajma Crăciunului. Este o manifestare a generozității și comunității, legată de ”focul sacru” al credinței și de soarele renăscut, marcând trecerea dintre anul vechi și cel nou, prin ritualuri distincte în fiecare sat. Cântecul, deși numit popular „Colindul Iancului” sau, simplu, „colind” de unii interpreți, este vestit în timpul sărbătorilor de iarnă. Versurile sale nu se referă însă nu numai la Nașterea Domnului, ci la lupta, curajul și jertfa lui Iancu pentru libertate și a moților săi. Este o formă de colind secular, sau un cântec patriotic, care a intrat în repertoriul tradițional alături de colindele religioase, în special în zona Munților Apuseni (Țara Moților sau Țara de Piatră după Geo Bogza).
Horea, Cloșca și Crișan sunt, de asemenea, pomeniți în contextul eroilor naționali, fiind liderii Răscoalei de la 1784 din Transilvania, o altă luptă majoră a țăranilor români împotriva asupririi sociale și străine. În Ardeal, Avram Iancu este văzut ca un continuator al luptei lor pentru justiție și libertate. Faptul că moții, după ce Horea și Cloșca au fost trași pe roată pe 27 februarie 1785, iar trupurile lor au fost sfârtecate și expuse de austrieci în satele din Țara Moților, a determinat populația să înceapă să colinde prin sate și pe ulițe. Colindele evocau eroii neamului românesc și Nașterea Domnului, reflectând un creștinism ancestral cu tendințe aproape panteiste. Asemenea trupurilor fără mormânt ale lui Horea și Cloșca, eroii poporului român sunt omniprezenți în spațiul transilvănean. Românii au început să-i colinde de Crăciun. Tradiția s-a dezvoltat mai ales după revoluția națională și socială română din 1848-1849. Denumirea „colindă” are o origine latină, derivând din termenul latinesc „calendae”, care se referea la primele zile ale lunii, în special la începutul anului sau la sărbătorile de iarnă. Cântecele și ritualurile asociate acestora, care includeau urări de fertilitate, prosperitate și belșug, au evoluat în ceea ce numim astăzi cântecul tradițional românesc de iarnă. Originea denumirii derivă din latinescul „calendae”, termen ce desemna zilele de început de lună sau perioadele de sărbătoare din jurul solstițiului de iarnă. Termenul latin a fost preluat de popoarele slave, unde a căpătat forma „kolęda” și a fost asociat cu ritualurile păgâne de iarnă de la solstițiul de iarnă, care celebrau „renașterea” soarelui. În mitologia slavă, Preluarea în limba română a cuvântului slav „kolęda” care a fost împrumutat tot din latină, dând naștere formelor „colindă” și „colind”. În unele zone din Transilvania, există și varianta „corindă”, care este considerată o încrucișare între forma slavă și un posibil, deși neatestat, cuvânt românesc de origine latină, „cărinde” (din calendae). Deci, în Țara Moților, verbul „a colinda” devine „a corinda”, iar substantivul „colindul” un arhaic „corindă”. Rolul „Iancului” devine essential în colindul românesc din Ardeal. Personificând eroul român al anilor 1848-1849, „Iancu” este de fapt liderul grupului de colindători (flăcăi), cel care conduce ceremonialul, primește darurile (colaci, vin, bani) și recită poeziile mai lungi, uneori cu un aer de magie și autoritate. Cetele de flăcăi sunt tineri costumați tradițional (purtând opinci, clopoței și, uneori, măști), merg din casă în casă, vestind Nașterea Domnului, dar și prosperitatea viitoare. Românii ardeleni cântă astfel străvechi cântece multiseculare, datând din vremea Imperiului Roman, care au devenit și corinde dedicate eroilor de eliberare socială și națională. Colindele sunt acele versuri bogate, arhaice, emoționante, cu teme precum fertilitatea, bogăția, sănătatea și protecția magică. Ele invocă elemente naturale și, de asemenea, scena Nașterii Domnului. În bisericile satului, se interpreta sub forma unei piese de teatru, „Vicleimul”, care ilustra venirea celor trei magi și cearta cu Irod, împăratul cel rău.
Obiceiurile specifice moților care colindau „Iancului” includeau aprinderea unui foc (numit „focul lui Iancu”) sau aruncarea cu boabe de grâu (simbol al abundenței) în casă și în curte. Colindul se încheie cu urări speciale pentru gazde și cu o masă festivă alături de comunitate. Colindul străvechi contribuia și la întărirea legăturilor din comunitate; de fapt, era un ritual comunitar care unea generațiile și vecinii, tinerii cu bătrânii, dar și un prilej ca feciorii să meargă să cunoască familiile fetelor pe care le îndrăgeau. Colindatul mai era și o formă de conservare a dialectului românesc din Țara Moților, a costumelor și a credințelor populare străvechi. Simbolistica focului și a luminii (ce devine un simbolic Iancu după 1849) se leagă de renașterea soarelui după solstițiul de iarnă, o tradiție păgână, încărcată de creștinism și preluată de români și moți, care percepeau Crăciunul nu doar ca o victorie a luminii împotriva întunericului, ci și ca o victorie a dreptății sociale și naționale împotriva opresiunii nobiliare maghiare și imperiale. Această tradiție este un tezaur imaterial al poporului român, deosebit de frumos și păstrat cu sfințenie în zonele rurale din Ardeal. Legătura dintre „Colindul Iancului” și Horea este, în primul rând, una de continuitate simbolică a luptei românilor ardeleni pentru emancipare socială și națională. Ambele figuri sunt venerate în cultura populară și sunt menționate împreună ca simboluri ale rezistenței.
„Colindul Iancului” (sau „Cântecul lui Iancu”) a fost popularizat în forma sa modernă de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, care a organizat primul Festival „Colind Iancului” la 1 decembrie 1993, ocazie cu care s-a dezvelit statuia lui Avram Iancu din centrul Clujului, reînnoind astfel o tradiție seculară, care, iată, a ajuns la a 31-a ediție. Inițiativa Festivalului „Colindul Iancului” i-a aparținut regretatului profesor doctor Ioan Teodor Stan, fost președinte al societății, și profesorului Victor Bercea, fost președinte și actual președinte de onoare. Tradiția a fost dusă mai departe cu profesionalism de foștii președinți Constantin Sicoe și Tiberiu Groza și de actualul președinte profesor doctor Popa Irimie, precum și de secretarul general al asociației, doamna Fanica Molodovan. Acești președinți, împreună cu românii inimoși din conducerea societăți patriotice – cea mai mare și cea mai importantă organizație civică din Ardeal – contribuie la păstrarea tradiției ”Colind Iancului”. Astfel, an de an, în preajma Nașterii Domnului, cetele de colindători coboară din Apuseni (sau alte localități din Munții Apuseni) și din întreg cuprinsul Transilvaniei. Aceștia vin îmbrăcați în frumoase costume populare locale să-l colinde pe Avram Iancu la cea mai frumoasă statuie dedicată Eroului Național, la Cluj-Napoca. Moții simt nevoia, la fel ca acum 175 de ani, să-l colinde pe Avram Iancu la Cluj-Napoca și oferind un spectacol de colinde. Ei celebrează victoria luminii împotriva întunericului, a dezrobirii de sub stăpânirea străină și a libertății sub semnul Nașterii Domnului, ca popor născut nu făcut creștin. Avram Iancu suntem toți!
Ionuț Țene 
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

