Această ediție a fost redactată în trei zile, imediat după Crăciun, iar apoi a fost tipărită în noaptea dintre 28 și 29 decembrie 1989, la inițiativa unui grup din care a făcut parte și Părintele Patriarh Daniel – pe atunci protosinghel și consilier la Departamentul „Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic“ al Administrației Patriarhale.
Din acest grup au mai făcut parte și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pe atunci slujitori în administrația bisericească centrală și cadre didactice la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, precum și Teodor Baconschi.
Proiectul a început în 27 decembrie 1989, în ziua pomenirii Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan și s-a concretizat două zile mai târziu, la pomenirea Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod.
„Comemorarea uciderii pruncilor din Betleem a marcat simbolic apariția periodicului cu referire directă la prima săptămână trecută de la începutul Revoluției române, când au murit mulți tineri români”, preciza Patriarhul Daniel într-un mesaj transmis la împlinirea a trei decenii de apariție neîntreruptă a Vestitorului Ortodoxiei.
„Vestitorul Ortodoxiei” s-a alăturat Publicațiilor Lumina, din anul 2008, iar din 2014 este disponibil în mediul virtual.
Primul număr al „Vestitorului Ortodoxiei” poate fi accesat aici.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

