† 2 ianuarie – 31 de ani de la naşterea în Ceruri a deținutului politic anticomunist Virgil Mateiaş. Eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari. Testament. „Voiam s-aducem Cerul mai aproape/ Şi pe Carpaţi să-i facem un altar”.

† 2 ianuarie – 31 de ani de la naşterea în Ceruri a deținutului politic anticomunist Virgil Mateiaş.
Eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari. Testament. „Voiam s-aducem Cerul mai aproape/ Şi pe Carpaţi să-i facem un altar”.

Testamentul lui Virgil Mateiaş

„S-a năpustit asupra noastră tot uraganul de ură al bolşevismului, după afurisita capitulare de la Ialta. Ne-au închis, schingiuit, înfometat, asasinat, au luat ţăranilor pământul şi tradiţia, au dărâmat bisericile, cimitirele, locuinţele, au îngrozit şi înfometat poporul, au cultivat ateismul, minciuna, corupţia, delaţiunea, au pervertit şi degradat sufletul celor mulţi, al oamenilor de cultură şi al tineretului, cu urmări incalculabile pentru viaţa omului şi integritatea spiritului.

Ţi-am dat, Doamne, eroi, mucenici, martiri, sfinţi, pentru harul de a fi fost aleşi.

Numai cumpăna de azur a Cerului va arăta dacă suferinţele acestei generaţii sunt pentru ispăşirea trădărilor de-a lungul veacurilor şi a căpeteniilor ce s-au ridicat în apărarea neamului nostru obidit, ori suferinţele acestea sunt încercări pentru alte tăinuite divine planuri”. (Făgăraş, 13 ianuarie 1989)

Virgil Mateiaș (născut în 26 ianuarie 1909, în satul Grid – mutat la Domnul în 2 ianuarie 1995) a fost condamnat la 20 ani detenție grea și confiscarea totală a averii pentru activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare și uneltire contra ordinii sociale, fiind întemnițat între 1948-1955 și între 1958-1964. A stat ascuns în București între 1945 și 1948.

În lumea foștilor deținuți politic era cunoscută rezistența totală a lui Virgil Mateiaș la tentativele repetate de reeducare din Penitenciarul Aiud. Supus unui regim de exterminare, Virgil Mateiaș avea să se adâncească în credință. Dumnezeu și sfinții Lui l-au ajutat să treacă nevătămat sufletește prin aceste cumplite încercări. „În acele condiţii, la 6 decembrie, mi-a bătut Moş Nicolae la uşă şi a rămas în chip nevăzut cu mine“, avea să scrie mărturisitorul.

Eșuarea reeducării de la Penitenciarul Ocnele Mari

Am să evoc în rândurile ce urmează un episod mai puțin cunoscut: eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari, prin refuzul statornic al fostului deținut politic Virgil Mateiaș de a o accepta. În primăvara anului 1951, un grup de studenţi reeducaţi (Gheorghe Ştefănescu, Ion Samson, Liviu Vlădoianu, Constantin Gemeniuc) în urma experimentului Piteşti au fost trimişi de către Administraţia Penitenciarelor să-i reeduce prin tortură pe cei două mii de deţinuţi politic de la închisoarea Ocnele Mari.

În volumul memorialistic “Anii de groază din România comunistă”, Virgil Mateiaș, fost deținut politic anticomunist și veteran de război, decorat cu ,,Bărbăție și Credință cu spade clas. a III-a” și cu ,,Coroana României cls. a V-a cu Spade și Panglica de Virtute Militară”, descrie acest sinistru episod: „Mă legau de mâini şi de picioare, cu prosopul în gură, deşi nu strigam niciodată. Sechestrarea şi bătăile au durat 6 luni.

În intervalul dintre bătăi eram pus să stau în picioare cu faţa la perete, ceasuri întregi. Cădeam. Mă aşezau pe prici cu faţa la perete şezând cu picioarele întinse şi mâinile pe genunchi, fără a face vreo mişcare într-o parte sau alta, cu privirea în perete. Nu mi se permitea să mă scol, nici să beau apă, nici să mă spăl. Sângele curgea şi hainele mi se lipeau de corp. În pozitia aceea trebuia sa stau de la 5 dimineata până la 10 seara, deci 17 ore, când mi se îngăduia să dorm pe priciul acoperit de o pătură roasă şi murdară.
Mi se dădea ciorbă cu un polonic redus. Am numărat într-o apă tulbure 18 boabe de arpacaş. Bătăuşii aveau mâncăruri special gătite: ciorbă, fripturi, fructe, ţigări“.

Refuzul statornic al lui Virgil Mateiaş de a accepta demascarea şi reeducarea prin tortură şi înfometare a dus la eşuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari. În 30 august 1951, torţionarii au fost retraşi.

La 31 august 1953, lagărul a fost desfiinţat. Deţinuţii politic din acest lagăr au fost mutaţi la penitenciarul Gherla. Cu excepţia unui singur deţinut: Virgil Mateiaş. Directorul închisorii, locotenentul Alexandrescu, avea să-i spună: „Să văd cum îi șade unei trupe fără genral, și unui general fără trupă”. A rămas în celulă cu șoarecii, șobolanii și cucuvelele. Dar, așa cum spunea, mâna lui Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată. Iisus era cu dumnealui, în celulă. La sfârșitul lunii octombrie a anului 1953 avea să fie transferat la închisoarea Făgăraș. Au urmat închisorile Brașov, Codlea, Văcărești. A fost eliberat în 14 octombrie 1955. Specialistul în drept international Virgil Mateiaș a fost obligat să lucreze ca paznic și tâmplar la Șantierul 504 Construcții Făgăraș.

A fost arestat din nou în 12 octombrie 1958, fiind închis la Jilava, după care a fost transferat la Aiud. Avea să fie unul dintre ultimii deținuți politic eliberați din Aiud, în 31 iulie 1964. La plecarea din închisoare, Virgil Mateiaș a adresat un cuvânt camarazilor alături de care era eliberat. Comandantul închisorii Aiud, colonelul Crăciun, l-a rugat să-i scrie discursul pe un petic de sac. Ieșea din închisoare ca un învingător.

După 1964 a lucrat ca merceolog și contabil la I.C.I. Făgăraș și consilier juridic principal la I.A.S. Homorod și Rupea, unde făcea zilnic naveta de la Făgăraș.

După 1989, Virgil Mateiaș își îndeamnă frații de suferință să facă cunoscut patrimoniul spiritual acumulat în închisorile comuniste, în spiritul adevărului, fără adăugiri: „Cele îndurate de noi în această jumătate de veac sunt încărcate de prea multă povară, durere, suferinţă şi seriozitate ca să merite a fi banalizate prin publicitate vulgară şi o nedemnă reclamă, adesea cu podoabe păgubitoare… Atât de profunde şi de agonice au fost suferinţele, încât încerci un sentiment de vinovată vulgaritate divulgându-le. Ele fac parte din patrimoniul nostru spiritual şi intrând neîngrijit în intimitatea lui, săvârşeşti o impietate, o profanare a jertfei. A spune numai adevărul, fără adăugiri, e destul pentru a se cutremura cei care-l vor afla, e destul pentru a clădi… Suferinţele unui neam întreg în acest veac satanizat, constituie jertfa tuturora adusă pe altarul lui Dumnezeu, în nădejdea Învierii”.

Crez de generație

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei
Ca mărul ce-nflorise în brumar,
Voiam s-aducem Cerul mai aproape
Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,
În dragoste ne-a pus pelin de mai,
Ne-a mai cerut un stol de călăuze
Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri
Purtate sus, ori în ţărână, jos,
Cu pita lor divină şi amară
Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate
Veni-vor să se-nchine printre voi,
Aduceţi-vă aminte de Golgota
Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ
15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolare

Sursa: Florin Palas