30 ianuarie – 39 de ani de la nașterea în Ceruri a unui sfânt al închisorilor comuniste, Traian Marian

+30 ianuarie – 39 de ani de la nașterea în Ceruri a unui sfânt al închisorilor comuniste, Traian Marian, cel care, alături de Traian Trifan, a fost îndrumător al celor care aveau să devină Sfinții închisorilor comuniste

Motto: „De la Braşov erau în închisoare avocaţii Traian Trifan şi Traian Marian, cu pedepse de 17, respectiv 20 de ani. Ei au fost mentorii tuturor sfinţilor din închisoare“ (Nicolae Purcărea)

Cuviosul Arsenie Papacioc: „Toţi erau gata de moarte. Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe ăştia toţi, Maxim, Pascu, şi ceilalţi, pe toţi i-aş sfinţi (canoniza). Era, oare, unul mai bun ca celălalt? Contează maniera în care primeşti suferinţa. Pe toţi i-aş sfinţi, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau”.

Se împlinesc 39 de ani de la nașterea în Ceruri a lui Traian Marian, un mare trăitor creștin al închisorilor comuniste. Împreună cu Traian Trifan, fratele său nedespărțit de luptă și credință, a fost îndrumător pe calea desăvârșirii creștine pentru deținuții politic anticomuniști.

Traian Trifan și Traian Marian au fost duși în Penitenciarul Aiud în anul 1941, puși în situația de a executa condamnări de 17 sau 20 de ani, chiar dacă nu s-a putut dovedi nicio implicare a lor în așa-zisa rebeliune legionară. Avocații Traian Trifan și Traian Marian, beneficiind de autoritatea pe care o aveau încă din libertate, au arătat că singura cale de a trece nevătămați sufletește prin acest infern este credința. Au fost urmați de tineri care aveau să devină sfinți ai închisorilor comuniste: preotul Vasile Serghie, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Părintele Arsenie Papacioc, doctorul Dumitru Uță, Virgil Maxim, Marin Naidim, Nicu Mazăre, Aurel Dragodan, Ion Schiau, Constantin Pascu și alții. Sfânta Scriptură, Patericul și primele trei volume din Filocalia, pe care le primiseră în dar de la Părintele Arsenie Boca, au fost merindele de drum în evadarea spre Cer din „bezna de tuci” a temniței.

Trăiau rugăciunea inimii. Părintele Atanasie Ștefănescu, și el fost deținut politic, călugărit în ultimii ani de viață de Părintele Justin Pârvu la Mănăstirea Petru Vodă, spunea despre cei doi titani ai închisorilor comuniste că „lumina de pe fața lor, blândețea, răbdarea, suportarea suferinței, frigul, foamea, lovirile de tot felul erau tot atâtea momente de bucurie pentru ei”.

În 1942, cei doi deținuți politic au fost mutați disciplinar la închisoarea Suceava, pe motiv că au refuzat să meargă pe front pentru a se „reabilita”. „Pe front merg, dar nu am ce reabilita. Față de neam nu am greșit cu nimic”, avea să scrie Traian Trifan într-un memoriu adresat autorităților timpului. Traian Marian a susținut poziția camaradului său, înțelegând să meargă pe front ca român, dar ca om liber, nu ca ocnaș.

În momentul în care trupele sovietice de ocupație se apropiau de Suceava, autoritățile locale i-au eliberat pe deținuții politic, sub promisiunea că aceștia se vor preda autorităților când vor ajunge la domiciliile lor. Și-au respectat cuvântul dat. Odată ajunși acasă, cei doi au mers la închisoarea Codlea, unde s-au predat. De acolo au fost expediați la penitenciarul Aiud, care avea să fie locul lor de detenție până la eliberare.

În perioada de început a detenției, Traian Marian și Traian Trifan au ținut legătura cu călugării de la mănăstirile Sâmbăta și Râmeț. Soluția mistică adoptată de aceștia nu a fost acceptată de la început de toți frații de suferință, dar încetul cu încetul calea filocalică a câștigat tot mai multe suflete.

Celulele au devenit adevărate chilii, închisoarea a devenit mănăstire, cu program de rugăciune, studiu, meditații, convorbiri duhovnicești. Îmbinau munca cu rugăciunea inimii, făcându-și funie spre Cer. Toate acestea s-au întâmplat până în 1948, în timpul cât au fost deținuți la Aiud și Galda de Jos. Odată cu insturarea regimului ateo-comunist, în închisori s-au instituit teroarea, crima, reeducarea, ruperea totală a legăturilor deținuților politic cu exteriorul. În aceste condiții, Traian Marian și Traian Trifan au devenit monumente de onoare și demnitate. Dar, mai ales, modele de credință. Nu au făcut compromisuri, au acceptat suferința, mărturisind Adevărul, adică pe Hristos.

După executarea a 15 ani de temniță grea, fiind bolnav de TBC, Traian Marian a fost eliberat. S-a întors la Codlea (județul Brașov), trăind auster. A dus o viață retrasă, continuându-și programul de rugăciune și studiu. I se spunea Pustnicul. Urca des pe Măgura Codlei, unde le recita nepoților poezii de George Coșbuc, Octavian Goga, dar mai ales din Mihai Eminescu, atât de drag sufletului lui.
Într-unul din aceste urcușuri, fiind împreună cu unul dintre nepoții săi, a fost înconjurat de o haită de lupi. Traian Marian a început să se roage. Printr-o minune, lupii s-au îndepărtat, lăsându-i să-și continue drumul.

Mărturisitorul Traian Marian împărțea celor interesați volume din Filocalia românească și cărți fundamentale ale literaturii române. Era nelipsit de la slujbele bisericești.

Îi mulțumesc doamnei Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan, care ne-a pus la dispoziție fotografia lui Traian Marian, dăruită lui Traian Trifan în ziua de 30 ianuarie 1941, puțin timp înaintea arestării, și pe care o publicăm aici. Tot într-o zi de 30 ianuarie, de ziua Sfinților Trei Ierarhi a anului 1987, când avea vârsta de 78 de ani, Traian Marian avea să plece la Domnul, după ce a pregustat Împărăția lui Dumnezeu încă din viața pământească.

Fie să avem parte de rugăciunile mărturisitorilor din închisorile comuniste!

Sursa: Florin Palas