31 Ianuarie: Mărturisitorul IPS Bartolomeu Anania 14 ani de la nașterea sa la cer!

IPS Bartolomeu Anania s a născut în 18 Martie 1921, comuna Glavile, Vâlcea;
A fost întemnițat timp de 6 ani Jilava, Pitești, Aiud!
A trecut la cele veșnice pe 31 Ianuarie 2011,unde a fost înmormântat în Cripta Ierarhilor Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj Napoca!
„Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte. Nu este un merit să trăiești mult, cel mult dacă ai ambiția să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăiești cu folos”
„Să știți, Prea Fericite, că a da pâinea ta, în condițiile acelea, altcuiva, era semn de dăruire totală”
Iată, că ntr o bună zi, s ar deschis toate ușile [celularului din Aiud n.n.] de pe unde eram și noi: mai mulți stăteau în pat, pe alții numai cu targa îi puteau aduce. […] Și, … numai ce se deschid, în Săptămâna Patimilor vizetele. Și, de unde până aici, nu ne or dat decât zemuri, în Săptămâna Patimilor, câte o gamelă mare, plină cu friptură de porc, proaspătă, făcută atunci: Ce i asta, domnilor? Dumneavoastră sunteți români? Știți foarte bine, tot românul, că astăzi e Vinerea Patimilor, până acuma ne ați dat zeamă iar acuma ne ispitiți cu asta.
Luați le de aici! Mama voastră! Și n am primit o! Nici unul, nici de sămânță! Cel puțin, în celula mea. În alte celule, am aflat, când am luat legătura unii cu alții, or fost ei mai șmecheri și or acceptat o dar n or mâncat o atunci ci mai târziu, în altă zi. Dar trebuia să fie respingere 100%, nu cu compromisuri.
Și, după săptămâni, s or deschis ușile și și o făcut apariția comandantul Crăciun, însoțit de un ofițer de securitate: „Ei, ce stați aici? Vă place chiar!”. „Ce întrebare? Uitați vă și dumneavoastră ce ar fi de plăcut ca să stea cineva aici!”. „Deci, nu vă place. Atunci, ieșiți, domnilor! De ce mai stați? Ieșiți!”. Și ne o scos și ne o băgat la comun.
Și, atunci, m am întâlnit cu Anania [Bartolomeu]. El… ei, s o scris despre asta. M am văzut cu el; m o văzut slab așa… și o renunțat la o parte din pâinea lui, pe zi, pentru mine, pentru că eu eram la o muncă grea față de a… altora. Și mi o dat pâinea lui! Și am primit pâinea lui! Și, când am ajuns la Iustinian [Marina, patriarhul de atunci al BOR n.n.], m o întrebat, ca să știe cine i sunt slujitorii. Și i am spus Patriarhului Marina cum Anania mi o oferit pâinea lui: „Să știți, Prea Fericite, că a da pâinea ta, în condițiile acelea, altcuiva era semn de dăruire totală”, zâs eu. […]
Am încercat și i am făcut cunoștință lui Anania (și schimb de cărți) cu Mircea Malița, prietenul meu. M alița o zâs: „E om cult, deștept, cunoștințe vaste; și corespunde. Însă cade la examenul principal. Defectul lui cel mai mare pentru a ajunge patriarh e că are șira spinării prea dreaptă. Nu se apleacă nici măcar un milimetru; e dârz ca un haiduc. Asta nu i place lui Ceaușescu”. Și m am bucurat pentru el și am zâs că „i bine că i așa”. Și m am dus și i am spus și l am felicitat. Că i așa! L am felicitat că i astfel construit.
(Pr. Ioan Negruțiu – Accesul la Memorial, Editura Sfântul Gheorghe Vechi, București, 1999, pp. 124 125)
Înaltpreasfințitul Bartolomeu – un oștean al Bisericii încercat în lupte grele
Când am început să fiu interesat de teologie, pentru reviste și pentru unele cărți, singura sursă posibilă era depozitul editurii Patriarhiei. Mă împrietenisem cu „fetele” de la depozit și obțineam revistele pe „ochi frumoși”. În schimb, pentru cărți, trebuia să iau aprobare de la părintele director al Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cred că atunci l am văzut mai întâi pe părintele Bartolomeu. Mă intimida cu statura sa masivă, cu seriozitatea extremă, aproape de severitate, cu glasul puternic, cu felul tranșant de a fi. M a impresionat mult retragerea sa la Văratic, ca să diortosească traducerea Sfintei Scripturi.
Știam că refuzase în acest scop propuneri de urcuș ierarhic. Din contră, am regretat un pic, când, din ascultare, a acceptat să meargă la Cluj, într o eparhie extrem de dificilă, considerând că nu va mai reuși să termine munca începută. Timpul a arătat că nu am avut dreptate, nu numai că și a continuat lucrarea într un ritm vioi, dar a făcut treabă foarte bună și în administrarea unei arhiepiscopii extrem de dificile. Revenea în Clujul tinereții sale de rezistență studențească românească. Aș putea să spun că de abia de acum încolo am început să l apreciez tot mai mult. Pentru felul decis și înțelept, lipsit de prejudecăți și de inhibiții, cu care a tranșat situații deosebit de sensibile din eparhia sa. Fiecare cuvântare a Înaltpreasfinției sale este o încântare de justețe și de stil. Apoi trebuie remarcat felul în care a știut să promoveze și să se înconjoare de o serie de tineri foarte capabili, cărora le a acordat încredere, supraveghind discret din urmă ca să nu rătăcească drumul cel bun, dar lăsându i totodată să se manifeste în deplina lor personalitate. A știut să pornească cea mai bună și mai vioaie dintre publicațiile eparhiale și un post de radio cu o remarcabilă deschidere culturală. Este ceea ce se numea el însuși într un rând, un oștean bătrân al Bisericii, încercat în lupte grele, brăzdat de vechi cicatrice, purtând încă cu minte viguroasă și cu inima vitează sabia dreptății. Este un om care știe să pună just accentele și care poate ține spatele și prin anvergura sa culturală, mai largă decât cea pur teologică. Alături de Înaltpreasfinția Sa poți porni fără teamă la lupte bisericești încurcate și grele. Va fi știind totdeauna să taie gordiene noduri.
(Costion Nicolescu – Sarea pământului – încrucișări, întâlniri, însoțiri, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 46)
„Viața lui a fost a unui martir”
A plecat la Domnul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, unul dintre marii prieteni ai Basarabiei.
A încurajat acțiunile Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, a expediat mesaje de binecuvântare la toate acțiunile lui importante.
În zilele de 17 și 18 mai 2008 invitase conducerea Forului – regretatul Andrei Vartic, Vasile Şoimaru și subsemnatul – la reședința sa de la Mănăstirea Nicula.
Am stat de vorbă cu el o seară și o jumătate de noapte, apoi, la o oră târzie, ne a introdus în Paraclisul Personal de la Nicula: după ce a dat la o parte o catapeteasmă din lemn de tei poleită cu aur, a scos de sub măsuța pentru împărtășanie o cutie de carton, în care păstra cu sfințenie o pereche de bocanci cu pielea plesnită.
– Îi am din închisoare. Îi țin aici ca să nu cad în păcatul trufiei și să i mulțumesc mereu Celui de Sus, care m a descălțat de bocancii de pușcăriaș ca să mi pună în picioare încălțări de Mitropolit. Crăpăturile sunt de la bătaia gardienilor, care mă loveau cu bâta la tălpi la Gherla. După astfel de bătăi, care aveau scopul să nu lase urme, mergeam câteva săptămâni doar în genunchi și în coate, neputând călca pe tălpile umflate, devenite răni de carne vie…
În 1958 fusese condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Şi a ispășit pedeapsa la închisoarea din Aiud.
Avea 38 de ani pe atunci și și a promis că, dacă iese viu din închisoare, va traduce Biblia, cuvintele lui Dumnezeu, în care își găsise refugiu.
Mircea Eliade povestea că mulți deținuți s au salvat povestind. Anania s a salvat rugându se. Şi scriind. S a salvat prin rugăciune neîntreruptă, credință mijlocită și creație eficientă.
Acolo, în infernul de Aiud, a compus două piese de teatru: „Steaua Zimbrului” și „Meșterul Manole”, însumând peste 10.000 de versuri, care s au păstrat înmagazinate în memoria sa.
După ce a ieșit, a stat câteva luni nedezlipit de masa de lucru, până și a despovărat memoria de piesele, poeziile și prozele alcătuite în detenție.
Comparasem viața lui cu o cascadă. Doar că ea se revărsase spre cer. Cu omenescul, deznădejdea și încrederea ei.
Dacă ai avut norocul să asculți această Niagară de spirit, n o mai poți uita.
Stăteam, noi, cei trei basarabeni, în fața lui ca n fața unui patriarh din cei de la facerea lumii.
Veneam dintr o așchie de țară de dincolo de Ţară unde Dumnezeu a fost cel mai umilit.
Ce înseamnă o țară din care e alungat Dumnezeu? Ne întrebam și căutam răspunsul împreună.
O țară fără biserici e o țară tristă, iar o țară fără Dumnezeu e o țară moartă. E un pustiu cu oameni, cu edificii, cu piețe, dar un pustiu. O țară care nu are un loc unde poți aprinde o lumânare, unde poți îngenunchea și gândi o rugăciune e lipsită de viață, chiar dacă viața forfotește în ea.
Ne povestise despre călăii săi fără înverșunare, ca și cum i ar fi compătimit. Era în zborul înalt al aducerilor aminte, fără să fi pornit motoarele indignării.
Unii dintre cei care îl turnaseră l au invidiat după decembrie 1989: că el a făcut închisoare comunistă, iar ei nu. Că el a tradus Biblia, în una dinte chiliile de la Văratic, iar ei… Doamne, miluiește i, adăuga mitropolitul.
– Închisoarea e un loc unde regândești lumea. Știți care e cea mai mare pedeapsă din închisoare?! ne a întrebat. Bătăile?! Frigul?! Foamea?!
Şi, fără să aștepte să ghicim răspunsul, ne a spus:
– Imposibilitatea de a fi singur.
Singurătatea îi era necesară pentru rugăciune și creație. Şi tocmai pe aceasta i o răpiseră temnicerii: îi trimiteau mereu peste el diverși delincvenți gălăgioși, ca să nu i permită, lui și altora ca el, să fie singur cu sine.
A trecut demn prin suferință, ca un viitor mitropolit, candidat la scaunul de patriarh al României.
Să ieși din iad fără crispări, aceasta a fost marea victorie a lui Bartolomeu Anania.
După ce și a părăsit Aiudul și și a scos papucii care l au strâns în închisori, umblase o vreme prin București desculț.
– Libertatea mea era cu picioarele goale.
Memoriile scrise i le a păstrat o doamnă, Patricia Pâslaru, într un seif de la o bancă din SUA până în anul 2001, când – convinsă că pe ÎPS Bartolomeu nu l mai paște închisoarea – i le a expediat. Le a finalizat la Cluj și Nicula. Apoi le a publicat la o editură din Iași, „Polirom”, în 2008. Ni le a expediat fiecăruia dintre noi, ca o continuare a discuției noastre din acea noapte neuitată de mai.
Memoriile lui Bartolomeu Anania par, pe alocuri, fragmente de literatură SF: un destin de român pe care un om cu greu și l ar putea inventa, pentru că ficțiunea nu poate fi la fel de ingenioasă ca viața.
Scrie despre suferințele sale fără mânie, fără supărare, fără silă.
Pus în situația de a se povesti, regretă doar faptul că cei mai tineri ani i s au irosit prin celule.
Ce e povestit cu ură naște ură, dă de înțeles ÎPS Bartolomeu. De aceea el povestește cu milă despre cei care l au maltratat fără milă.
Sunt viața și destinul pe care și le asumă ÎPS Bartolomeu. Cartea se încheie la pagina 696. Dar ea continuă, ca și destinul ÎPS Bartolomeu Anania, și dincolo de această filă. Viața lui a fost a unui martir.
Atunci când îmi este greu, mă gândesc la părintele Anania, omul care a știu să și păstreze libertatea spiritului, fiind cu trupul prins în lanțuri și care a învins lumea prin suferința ce nu l a putut îngenunchea în celulele de la Aiud.
(Acad. Nicolae Dabija – Ziarul Cotidianul, ediția electronică din 16 februarie 2011)
Toti cei care puteți sa ajutați la aceasta lucrare duhovniceasca o sa va rog sa lăsați un mesaj pentru primirea cartilor.
In ultima perioada au fost foarte putine donatii (sponsorizări),
De unul singur nu am puterea financiară de a ma descurca in totalitate,dea-ceea apelez la voi, la toti cei cu inima buna și deschisă, va imbratisez cu mult drag.
Toți cei care vreți sa ajutați la aceasta lucrare,aveți mai jos un cod IBAN.
Maica Domnului sa va bucure in fiecare clipa a vieții! Va mulțumesc și va imbratisez cu caldura sufleteasca.
Amin!
Am reușit sa scot vol 1 ,2,3,4,5,6 si 7 pe luna Ianuarie,Februarie,Martie,Aprilie,Mai, Iunie si Iulie.Cu ajutorul Domnului vreau sa ajung sa editez 13 volume.
Cei care doriți volumele va rog sa ma contactați in privat.
Cod IBAN
RO66RNCB0487087111080001 RON
Rafaila Radu Ioan
Cod IBAN €
RO98RNCB0487087111080007 EUR
Rafaila Radu Ioan

Sa stiti ca orice fapta buna,nu rămâne in urma in fata lui Hristos!
“Cel ce lupta chiar și singur pentru Hristos și neamul sau,nu va fi învins niciodată”