În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Din sobor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”.
Părintele Liviu Vidican-Manci, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, a vorbit în predică despre actualitatea și unitatea mărturiei Sfinților Trei Ierarhi, subliniind că ierarhii rămân modele vii de îmbinare a credinței cu educația, cultura și responsabilitatea pastorală.
În cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele Florin Cătălin Ghiț, ca apreciere pentru întreaga activitate desfășurată ca redactor-șef al revistei Renașterea.
Formarea tinerilor teologi
Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a evidențiat rolul fundamental al educației teologice și asumarea tinerilor care merg pe calea Teologiei.
„Dacă au pășit pe calea aceasta, dânșii (n. red. tinerii teologi) știu ce le spune Domnul Hristos în Evanghelia după Ioan: Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți și roada voastră să rămână (Ioan 15, 16)”.
Inspectorul școlar general Marinela Marc a subliniat misiunea educațională a școlilor teologice: „Pe lângă transmiterea de cunoștințe și formarea de competențe, trebuie să formăm acești tineri în spiritul moralei creștine, să formăm minți, caractere și conștiințe, tineri care să se ridice la înălțimea valorilor celor trei ierarhi pe care i-am pomenit astăzi”.
Manifestările dedicate Sfinților Trei Ierarhi au continuat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu lansarea primelor trei volume din ediția „Opere complete” – trilogia „Cunoașterea prin tăcere”, semnate de pr. acad. George Remete.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

