Distribuie articolul

Un subofițer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a intervenit, luni seara, 9 februarie 2026, pentru a preveni escaladarea unui incident produs într-un mijloc de transport în comun, deși nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit informațiilor transmise de instituție, jandarmul se afla într-un autobuz care circula pe linia M12, pe raza localității Feleacu – sat Vâlcele, când a observat comportamentul agresiv al unui pasager. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, manifesta o atitudine violentă și punea în pericol siguranța celorlalți călători.

Inițial, subofițerul a încercat să detensioneze situația prin dialog și calmarea persoanei. La coborârea din autobuz, însă, individul și-a continuat manifestările agresive, iar intervenția a devenit necesară.

Jandarmul a acționat pentru imobilizarea bărbatului, respectând principiile legalității și proporționalității, până la sosirea autorităților competente. La fața locului a fost solicitat un echipaj de Poliție, care a preluat persoana pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale.

„Respectarea legii și grija față de siguranța comunității nu se opresc odată cu încheierea programului de lucru”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: