De la ora 18:00, aproximativ 100 de elevi și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”, precum și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, alături de alți tineri din cele două județe ale Eparhiei – Cluj și Bistrița-Năsăud –, îmbrăcați în straie tradiționale românești și purtând în mâini icoane, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În prezența tinerilor și a numeroșilor credincioși clujeni, ierarhul a oficiat Vecernia și Pavecernița, urmate de programul catehetic duminical.
În cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre virtutea iertării și a subliniat importanța icoanelor în viața credincioșilor, afirmând că „icoana este locul unei prezențe harice, învăluind și dezvăluind o realitate spirituală frumoasă”.
La final, Înaltpreasfinția Sa le-a adresat mulțumiri tinerilor pentru mărturisirea lor de credință din Duminica Ortodoxiei. În semn de prețuire și recunoștință, le-a oferit cartea de cateheze „Să le urmăm credința. Mărturisitori pentru Hristos din veacul XX”, semnată de Înaltpreasfinția Sa și apărută recent la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.
Răspunsurile la strană au fost date de Corul bărbătesc al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dirijat de pr. prof. dr. Petru Stanciu.
Evenimentul „Mărturie prin icoană”, ajuns la cea de-a V-a ediție, este inițiat și coordonat de arhimandritul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane, care a precizat că cele 100 de icoane purtate de tineri le-au fost oferite acestora în dar.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

