Distribuie articolul

Ziarul german Bild scrie că, potrivit surselor din serviciile de informații estoniene, această campanie ar putea reprezenta o pregătire narativă pentru o posibilă invazie în estul țării,  similară începutului invaziei ruse în Ucraina, în primăvara anului 2014.

De la începutul lunii martie au apărut pe rețelele sociale, în special pe Telegram și VKontakte, apeluri la acțiune.

Oamenii sunt îndemnați să distribuie pliante, să comită acte de sabotaj și să se înarmeze pentru a proclama „Republica Populară Narva” împotriva guvernului estonian și pentru a o apăra cu armele, cu sprijinul armatei ruse.

Sub sloganuri precum „Ruși, nu suntem singuri!” și „De la Narva la Püssi (n.r. un alt oraș din nord-estul Estoniei) se întinde pământ rusesc”, sunt lansate apeluri la luptă armată. În același timp sunt distribuite hărți și steaguri ale presupusei „republici”. Persoane mascate apar în fața unor steaguri verde-negru-alb și îi îndeamnă pe oameni să „devină activi împreună”.

Potrivit Martei Tuule, purtătoare de cuvânt a poliției de securitate estoniene Kapo, postările de pe rețelele sociale fac parte dintr-o campanie de dezinformare menită să creeze confuzie și să divizeze societatea.

„Astfel de tehnici au mai fost folosite în Estonia și în alte țări. Este o metodă simplă și ieftină de a destabiliza și intimida societatea”, a spus Tuule.

Ea a adăugat că „aceasta este o provocare, iar participarea la astfel de acțiuni poate avea consecințe penale”.

O sursă din serviciile de informații estoniene a declarat pentru BILD că „nu este o coincidență faptul că această campanie începe acum, când atenția lumii este îndreptată spre Iran”.

În octombrie 2025, Fostul campion mondial la șah și activist Garry Kasparov a avertizat că la un moment dat Kremlinul ar putea decide să desfășoare o operațiune militară terestră în Europa, sugerând că infanteria rusă ar putea încerca să pătrundă în zona Narva.

Napocanews.ro 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: