„Spovedania” unui împătimit

Astăzi, toată lumea vorbește despre război… ba că vin rușii, ba că vin iranienii, ba că vin marțienii sau alte entități din Universul infinit al imaginației bolnave. Și dacă șlagărul sezonului este războiul, atunci să vorbim despre adevăratul război, acela de țesut… nicidecum covoare, ci intrigi și patimi! Iar patimile pierd din turație doar prin spovedanie sinceră, asumată și deschisă! Și cea mai bună spovedanie este aceea când recunoști în fața tuturor: da, eu sunt un păcătos! Asta voi încerca să fac acum și aici, în fața voastră, prieteni… cu nădejdea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

Da, păcătosul. Mi-a plăcut în viață să am parte de trei lucruri: o cafea bună, o băutură fină și o femeie frumoasă! Ceva banal și de bun simț pentru orice bărbat cu „orientări și trăiri” senzoriale normale. Pericolul apare când plăcerea scapă de sub control și devine patimă! Aici, dracul este maestru emerit! Pentru că patimile sunt precum reclamele, încearcă să te atragă! Vrăjmașul lucrează și ne lucrează, în special pe partea emoțională și pe partea fizică… pe trup. Pe instinctele și plăcerile omului! Voi face o paralelă poate puțin deplasată, dar dracul, ca și medicul, lucrează întotdeauna cu „materialul clientului”… cu ce găsește în fiecare dintre noi. Și ne trimite un fel de „impuls”. Omul devine astfel ca o stație de emisie-receptie, mai ales prin informațiile care intră în noi. Și orice păcat… orice patimă, are lungimea ei de undă pe care vibrează. Într-un fel, îl simți pe cel care e bețiv, spre deosebire de cel care e viclean sau cel care are patima desfrânării. Iar vrăjmașul, precum la război, trimite un fel de „impulsuri” în eter și vede de unde primește „semnale”… unde vibrează. De exemplu, dacă cineva vibrează la patima beției, nu va răspunde la alt impuls. Respectiv, dacă unui bețiv, care nu a mai băut de trei zile, îi aduci o sticlă de votcă plină și o femeie frumoasă, dezbrăcată complet, ce credeți că va alege? Cu certitudine, sticla plină sau, cum se spune, partea plină a paharului! Pentru că el cu asta rezonează… asta-i lipseste! De asta are el nevoie! Aici, vrăjmașul vede spre ce rezonăm fiecare dintre noi și cu aceea caută să ne atragă. Și în momentul în care gândul patimas, ce vine din afară, reușește să se cupleze la mintea noastră, precum la o priză, este exact ca și la bateria de la telefon – cu cât o ținem mai mult în priză, cu atât se încarcă mai tare! Și are semnal mai bun. De aceea, Sfinții Părinți ne învață că dracul nu are putere asupra noastră, decât atâta cât le-o dăm noi! Iar noi îi dăm putere vrăjmașului prin minte și prin gând. Din mintea noastră își ia dracul energia. Atâta timp cât mintea noastră este conectată la energia… la patima respectivă, cu atât amintirile patimase pun stăpânire pe noi și ne fac sclavii acestora. Prin aceste amintiri, prin care ne dăm singuri filme, râde dracul de noi și ne muncește! Prin aceste amintiri se răzvrătește patima, atunci când aceasta nu mai este alimentată din exterior!

Îmi aduc aminte de copilărie, când părinții sau bunicii, la anumite lucruri care nu ne erau folositoare, îmi spuneau: „mai pune-ți pofta-n cui!” Era o vorbă înțeleaptă care ne învăța că, dacă o poftă nu știi să o pui la timp în cui, pofta devine, cu timpul, patimă! Și una e să pui un ou în cui, și cu totul alta este să pui un bou în cui! Este exact ceea ce se întâmplă și în viața politică a ultimilor 36 de ani din România – un veritabil „play cu boy”! Și în momentul în care ai repetat patima a doua, a treia, a zecea, a suta, a mia oară, adică te-ai abătut tot mai mult de la „drumul principal”, atunci vrăjmașul creează legătura între noi și patima respectivă, care se numește dependență! De ce dependență? Pentru că dracul este dependent de păcatele noastre! El din asta își ia energia! De fapt, dracul este pentru noi un parazit energetic!!! El se folosește de energia noastră! De aceea, dracul nu poate să lucreze cu omul calm, liniștit, pașnic! Și atunci el ne răscolește amintirile, încearcă prin orice mijloace să întoarcă, să schimbe partea liniștită… să găsească ceva… o patimă pe care să se cupleze, să se lipească de noi și să ne stoarcă de energie! Să ne facă sclavii lui! De aceea, la noi este vorba aceea – vai de cei care nu au degetul mare!

Din păcate, azi, lumea în care trăim sufere de o împătimire cronică! Căci ce altceva sunt modernismul, progresismul, globalismul, capitalismul sălbatic și ateu, dacă nu niște patimi care ne storc de energie și ne dau la schimb stres, depresie, anxietate, frică, deznădejde! Să ne „spovedim” și să ne lepădăm de patimi, cu o credință ortodoxă sinceră și curată… cu un naționalism și un suveranism constructiv și iubitor de Dumnezeu! Să mărturisim: „Cred, Doamne, ajută-necredinței noastre!”

Cristian Ardeleanu