23 aprilie 1953 – nașterea în Ceruri a istoricului martir Gheorghe Brătianu, luptător cu arma şi cuvântul pentru reîntregirea României, omorât de vrăjmași în mod simbolic, la închisoarea Sighet, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, al cărui nume îl purta

Florin Palas: † 23 aprilie 1953 – nașterea în Ceruri a istoricului martir Gheorghe Brătianu, luptător cu arma şi cuvântul pentru reîntregirea României, omorât de vrăjmași în mod simbolic, la închisoarea Sighet, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, al cărui nume îl purta

În noaptea de 7/8 mai 1950, reprezentanții regimului bolșevic de ocupație l-au arestat, fără proces, pe istoricul Gheorghe Brătianu, aruncându-l în închisoarea Sighet. I s-a cerut să scrie că Basarabia şi Bucovina aparţin Uniunii Sovietice. „Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească”, le-a spus Gheorghe Brătianu reprezentanților comisiei speciale venite în închisoare pentru a-l determina să justifice ocupația sovietică. Refuzând trădarea, marele istoric român a fost supus regimului de exterminare, fără îngrijire și fără medicamente. A privit cu demnitate moartea „oferită” de bolșevici, avertizându-i: „Şi dumneavoastră o să pieriţi într-o zi, dar nu-i totuna să pieri cu demnitate sau cu laşitate”.

Există mărturia soției sale, Elena Brătianu, consemnată de Mircea Eliade, pe baza spuselor unui deținuț politic aflat într-o celulă alăturată celei a lui Gheorghe Brătianu, cum că, în ziua de 23 aprilie 1953, un gardian l-a scos pe istoric la plimbare, în curtea închisorii. Pretextând că istoricul a privit în sus, spre ferestrele unde se aflau alți deținuți politic, gardianul l-a bătut îngrozitor, aplicându-i mai multe lovituri peste cap din curte și până la celula sa de la etaj. Gheorghe Brătianu a murit în acea seară, în celula 71 a închisorii de la Sighet. Comuniștii au lansat zvonul că istoricul s-ar fi sinucis, tăindu-și venele. Nici măcar doctorii închisorii nu au confirmat versiunea ticluită de conducerea penitenciarului Sighet și răspândită de propagandiștii comuniști.

Unul dintre deținuții politic, episcopul Alexandru Todea, mărturisea: „În jurul zilei de Sf. Gheorghe, 23 aprilie – cred că Gheorghe Brătianu a decedat chiar pe 23 aprilie – noi doi care măturam și strîngeam praful n-am mai auzit nici o respirație, nici o mișcare în celulă.

(…) Am ajuns la concluzia că ceva se petrecuse în celula lui Gheorghe Brătianu. Era concluzia care se impunea: ori l-au dus la tratament, ori a decedat. Într-o noapte, probabil în noaptea dintre 23 și 24 aprilie 1953, am auzit sunetul sinistru al căruței militare și am avut certitudinea că cineva murise, și fără să știu de ce, a doua zi ne-am întrebat dacă nu cumva este Gheorghe Brătianu care a murit. Am trecut măturînd în fața porții lui. Nimic. Nici un semn, nici bun, nici rău, ca și cînd nimic nu se întîmplase, nici un zgomot, nici o mișcare”.

Într-o conferință publică susținută în decembrie 1944, istoricul Gheorghe Brătianu spunea audienților săi, presimțind vremurile ce vor veni: „ă ăâ, indiferent de – ”. A fost fidel crezului său românesc, netăgâduind adevărul, indiferent de momelile ocupanților bolșevici, plătind cu viața sa.

Florin Palas