Fostul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, fost rector al UBB Cluj-Napoca, a făcut, sâmbătă o pledoarie pentru școală și a criticat reformele actuale din educație, susținând că un ministru degeaba e pus în funcție de un șef de Guvern dacă nu are prestigiu recunoscut în societate și dacă nu se bucură de respectul lumii. ”Dacă dispare ambiția, dispare concurența și s-a dus meritul cu totul. Și atunci îi promovăm pe mediocri și pe proști”, a avertizat acesta.
Pop a participat, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus din Cluj-Napoca unde a susținut conferința „Nevoia de educație și de școală, azi”. În cadrul evenimentului a fost lansată și cartea „Viața și activitatea lui Spiru C. Haret”, semnată de Gheorghe Adamescu.
Volumul scos de Editura ”Școala Ardeleană” apare într-o ediție aniversară, cu un cuvânt-înainte semnat de Ioan-Aurel Pop, și este publicat sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca – Academia Română, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și Fundației Transilvania Leaders.
Un ministru trebuie să aibă prestigiu în societate
”Spiru Haret a fost cel mai mare ministru al Educației din toate timpurile pe care l-a avut România A fost contemporan cu clasicii literaturii și culturii românești – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Luca Caragiale, George Coșbuc, Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, Nicolae Grigorescu.
Spiru Haret a înnoit învățământul după model european și asta nu știm noi asta să facem. Ne tot chinuim să facem reforme. Nu înțelegem că o reformă are nevoie de așezare, de rezultate. Într-o reformă trebuie să aștepți să vezi dacă rodește.
Noi facem reforme continue, schimbăm programe școlare mereu și uităm un lucru esențial: subiecți ai școlii sunt profesorii și elevii și nu putem face abstracție nici de unii, nici de alții.
Ni se spune astăzi că elevii nu mai sunt elevi și profesorii nu mai sunt profesori, dar nici miniștrii nu mai sunt miniștri.
Miniștrii, în orice domeniu, trebuie să se bucure de respect, adică să fie ascultați, dar pentru asta nu este de ajuns să te declari ministru, ci trebuie să ai un prestigiu în societate.
Nu e de ajuns să te numească ministru un șef de Guvern sau un șef de țară, ci este absolută nevoie să te bucuri de respectul lumii”, a spus Ioan Aurel Pop.
Profesorii trebuie plătiți bine
Acesta susține că de respect trebuie să se bucure și elevii, iar despre profesori a spus că sunt disprețuiți până și de portarii instituției.
”Nu mai sunt plătiți bine. Un profesor trebuie să fie plătit bine. Ca să fie respectat în societate, un profesor trebuie să se bucure de prestigiu social, care este dat și de haina pe care o poartă, dar mai ales de vorba pe care o scoate în discuțiile cu părinții și cu elevii.
Ca să fie respectat în societate, profesorul trebuie să poată trăi decent, dar și să fie bine pregătit în universități bune și când își ia licența, masteratul și doctoratul să fie luate cum trebuie”, a subliniat fostul președinte al Academiei Române și fost rector al UBB.
Părinții să nu se amestece în școală
Ioan Aurel Pop consideră că părinții nu ar trebui să se amestece în viața școlii decât în probleme curente.
”Astăzi vine părintele și spune unei profesoare, <<doamnă, eu sunt om de afaceri și te distrug că i-ai dat copilului meu nota 4>>. Cum să mai fie prestigiu și valoare?
Astăzi, elevii sunt cooptați în comisii care alcătuiesc programele școlare și planurile de învățământ. Prostie mai mare nu se poate pe lumea asta.
Cum să îl întrebi pe un elev dacă trebuie introduse funcții sau dacă la matematică trebuie puse anumite capitole sau la fizică dacă avem nevoie de optică? Sau la istorie dacă îi mai învățăm pe domnitori sau facem o paranteză și vorbim numai despre curiozitățile Evului Mediu. Cum se poate așa ceva?
De când e lumea, programele școlare le fac specialiștii”, a menționat Ioan Aurel Pop.
Cinci module și cinci vacanțe
Acesta este de părere că școlii românești îi mai trebuie ritmicitate, în condițiile în care, în lumea europeană, în ultimii 250 de ani, sunt trei vacanțe: de Crăciun, de Paști și vacanța mare, de vară, iar în prezent în sistemul românesc de învățământ sunt cinci vacanțe.
”Cum se poate să pui cinci module, că nu le mai poți numi trimestre, că trimestru vine de la cifra trei, să întrerupi școala de cinci ori pe an și încă de două ori când avem Școala Altfel sau Școala Verde, și profesorii spun că încep câte un capitol și nu îl mai pot termina.
De când e lumea a fost o continuitate în școală.
Ce înseamnă ritmicitate? După un trimestru, după trei luni de școală, îi dau niște medii copilului, să știe că dacă a luat nota 4, în trimestrul următor trebuie obligatoriu să ia 5 și în celălalt măcar 6, că nu îi mai iese media.
Acum părinții trebuie să afle în secret ce face copilul lor, că nu e voie să știe ceilalți copii ce fac colegii lor, adică s-a distrus concurența.
O societate sănătoasă se bazează pe concurență, pe competiție și promovează meritul.
În timpurile vechi, când aflai că vecinul tău de bancă a luat 9 și tu ai luat 6, te ambiționai astfel încât semestrul viitor să iei și tu 9. Acuma nu se mai poate că îi jignim. Nu e voie să știu ce notă are vecinul meu pentru că el se poate simți frustrat.
Dacă nu ne mai necăjim de nimic, dispare ambiția, dacă dispare ambiția, dispare concurența și s-a dus meritul cu totul. Și atunci îi promovăm pe mediocri și pe proști”, a arătat Pop.
Copii, învățați să țină minte lucruri
Fostul președinte al Academiei Române s-a referit și la studenți și a spus că studenții slabi sunt cei care s-au obișnuit să nu își mai folosească memoria, ceea ce este un mare pericol.
”Eu i-aș sfătui pe educatori să îi învețe pe copii cum să țină minte anumite lucruri, ceea ce se numește mnemotehnică. Aud că profesorii astăzi se sperie că vin inspectorii și îi taxează dacă le dau copiilor să învețe pe de rost teoreme și reguli.
Nu se poate să tot schimbăm și să nu urmărim rezultatele și să nu urmărim ce iese din mâinile și din mințile noastre.
Totul pleacă de la încrederea în cei care ne conduc. Dacă satul avea încredere în popă, că popa era vrednic, dacă avea încredere în doctor, că umbla cu șareta și cu calul până în vârf de deal ca să vindece un bade, dacă avea încredere în învățător și în profesor, atunci lucrurile mergeau bine.
(…) Acum nu mai este dăruire față de școală nici din partea profesorului, nici din partea elevului, iar părinții care intervin, intervin rău.
Haideți să punem la învățământ oameni care știu și nu avem decât să punem pe lângă ei manageri care să facă treabă.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

