Echipa lui Daniel Pancu și-a subordonat adversarul în prima repriză, dar a trăit periculos pe final, obținând o victorie care o menține în lupta la campionat.
Ardelenii au deschis scorul în minutul 18 prin slovenul Zahovic, după un „assist” al lui Braun, și au făcut 2-0 după o gafă monumentală a lui Christensen, care a alunecat în propriul careu și a căzut cu mâna pe minge, provocând astfel un penalty pentru oaspeți, transformat de Cordea.
Rapid a dat semne de revenire după pauză și a relansat partida după o pătrundere centrală a lui Christensen și o finalizare a lui Moruțan, aflat la primul gol în tricoul Rapidului.
Câteva minute mai târziu, Kramer a lovit bara dintr-o lovitură liberă pentru giuleșteni, dar și CFR putea marca la două acțiuni periculoase salvate de Aioani.
S-a încheiat 1-2, o victorie care o menține pe CFR Cluj în lupta la titlu, la 5 puncte de Craiova, pe care o va întâlni pe teren propriu în etapa următoare.
Tot luni, în ultimul meci al etapei de play-out, Unirea Slobozia și Hermannstadt au fost protagonistele unui thriller într-un meci din zona retrogradării.
Gazdele au marcat repede prin Dulcea și au ratat un penalty prin Said (’24). Golul al doilea al Unirii a venit tot dintr-un 11 m, de această dată transformat de Ponde (’54).
Sibienii puteau reveni în meci în minutul 68, când au primit și ei un penalty, ratat însă de Balaure. Finalul a fost dramatic: Buș a redus din handicap (’82), iar în al șaptelea minut de prelungire, Gjorgjevski a egalat cu o lovitură de cap, 2-2.
Play-off, etapa a 7-a:
Rapid – CFR Cluj 1-2 (Moruțan ’59 / Zahovic ’18, Cordea ’36 pen)
“U” Craiova – Dinamo 2-1 (Cicâlcău ’62, Nsimba ’89 / Stoinov ’59)
“U” Cluj – FC Argeș 1-0 (Nistor ’90 pen)
Clasament:
1.”U” Craiova – 45 p
2.”U” Cluj – 42 p
3.CFR Cluj – 40 p *
4.Dinamo – 34 p
5.Rapid – 32 p
6.FC Argeș – 30 p
* A beneficiat de rotunjire
Etapa viitoare (8-11 mai): CFR Cluj – “U” Craiova, “U” Cluj – Rapid, Dinamo – FC Argeș.
Play-out, etapa a 7-a:
Unirea Slobozia – Hermannstadt 2-2 (Buș ’82, Gjorgjevski ’90 / Dulcea ’6, Ponde ’54 pen)
Petrolul – UTA 1-1 (Grozav ’90 pen / Benga ’11)
Oțelul – Metaloglobus 2-2 (Patrick ’74, ’84 / Purece ’35, Zakir ’45)
Farul – FC Botoșani 1-1 (Alibec ’46 / Mailat ’30)
Csikszereda – FCSB 1-0 (Csuros ’87)
Clasament:
1.FCSB – 36 p
2.UTA – 33 p *
3.FC Botoșani – 32 p
4.Csikszereda – 30 p
5.Oțelul – 29 p *
6.Farul – 25 p *
7.Petrolul – 24 p
8.Hermannstadt – 21 p *
9.Unirea Slobozia – 21 p *
10 Metaloglobus – 12 p
* Au beneficiat de rotunjire
Etapa viitoare (8-11 mai): FCSB – Unirea Slobozia, UTA – Csikszereda, FC Botoșani – Petrolul, Oțelul – Farul, Metaloglobus – Hermannstadt.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

