Turiștii nu renunță la o vacanță venețiană.Veneția riscă să fie acoperită de mare, dacă numărul vizitatorilor continuă să crească zilnic. Chiar acum, în extrasezon, nivelul de ocupare a unităților de cazare din orașul italian și din împrejurimi se apropie de 100%.
Corespondență de la Roma – Reporter: Vechea Veneție, a cărei populație a scăzut sub 48.000 de locuitori, explodează, atrage atenția presa din Peninsulă. Pe străduțe se înregistrează zilnic câte 200.000 de vizitatori care se fotografiază. Problema este când marea crește cu 5 mm în 12 luni, iar până la sfârșitul secolului există riscul de a înghiții întregul oraș. Locuitorii sunt alarmați, măsurile de control și barajele mobile nu mai sunt suficiente.
Turiștii, mai ales cei bogați, chiar dacă trebuie să plătească un bilet de intrare în lagună, nu renunță la o vacanță venețiană.
Economistul Paolo Costa, fost primar, consideră că este bine să se decidă un prag de supraviețuire, 60.000 de turiști pe zi, pe bază de rezervare.
Din cauza fluxului de vizitatori, anul trecut, barajele MOSE au fost ridicate de 27 de ori, în vreme ce în primele 4 luni ale lui 2026, deja de 30 de ori, ceea ce presupune o cheltuială de 35 de milioane de euro în 5 ani.
Elena Postelnicu (Radio România)
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

