„Deviza Casei Regale, Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), este o mărturie a valorilor spirituale și eterne, pe care le-au apărat și promovat Domnitorii și Regii poporului român de-a lungul istoriei”, scrie Patriarhul României.
Preafericirea Sa menționează că duminică, de Ziua Regalității, Regii României sunt pomeniți la Catedrala Patriarhală, și amintește că în aceeași zi românii celebrează și Ziua Independenței Naționale a României.
Text integral:
București, 10 mai 2026
Majestății Sale Margareta,
Custodele Coroanei române
Majestatea Voastră,
Hristos a înviat!
Ziua de 10 mai, sărbătoare națională, este un prilej de a rememora faptele luminoase legate de istoria Casei Regale și a Țării noastre, precum și de a arăta că Biserica Ortodoxă Română este păstrătoare a memoriei naționale și a comuniunii între generațiile trecute, prezente și viitoare.
Deviza Casei Regale, Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), este o mărturie a valorilor spirituale și eterne, pe care le-au apărat și promovat Domnitorii și Regii poporului român de-a lungul istoriei.
Totodată, ziua de 10 mai este declarată de Parlamentul României ca fiind și Ziua Independenței Naționale a României.
În anul 2026, în ziua de 10 mai, se împlinesc 160 de ani (1866-2026) de la sosirea oficială în România a Regelui Carol I, cel care a contribuit în mod deosebit la obținerea independenței țării noastre.
În acest sens, la Catedrala Patriarhală istorică, astăzi, duminică, 10 mai, sunt comemorați, cu respect și evlavie, Regele Carol I și Regina Elisabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria, Regele Carol al II-lea și Regina Elena, Regele Mihai I și Regina Ana.
Adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări și calde urări de sănătate și ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm și să promovăm valorile unității, libertății și identității naționale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României și bucuria românilor de pretutindeni.
Cu stimă și binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Centrul de Cultură „Augustin Bena” al Județului Alba (coroana Regelui Ferdinand Întregitorul, moștenită de la Regele Carol I și fabricată din oţelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independenţă)
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

