Distribuie articolul

Nu înțeleg cum unii profesori cu o cultură la nivel de școală generală din cartierul Mănăștur pot ajunge profesori la Facultatea de Litere, fără minime cunoștințe despre teologia, istoria și tradiția Bisericii Ortodoxe Române. După ce au dorit să schimbe calendarul sărbătorii de Paști din Ortodoxie după biserica romano-catolică, acum vor să schimbe și cuvinte din ”Crez”, susținând că ar folosi cuvinte slave. Ceea ce nu știu profesorii ajunși universitari, poate la ”apelul bocancilor,” este că multe cuvinte „așa-zis slave” sunt de fapt de origine daco-română sau proto-română, conform lui Sextil Pușcariu și Silviu Dragomir. Așa cum e firesc și de bun simț, părintele Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat inteligent și ferm la propunerea lui Adrian Papahagi de a schimba termenul „sobornicesc” din ”Crezul Bisericii Ortodoxe”. Preotul Agachi argumentează că acest termen, care reflectă în română echivalentul grecescului „katholike”, nu se referă doar la o universalitate geografică, ci la plenitudinea adevărului credinței ortodoxe.Pe bună dreptate. Părintele Agachi subliniază importanța menținerii termenului „sobornicească” pentru a manifesta continuitatea și fidelitatea față de tradiția Bisericii Ortodoxe Române. Crezul nu este un document care poate suferi modificări după opinii individuale, ci o expresie consolidată a credinței. Agachi afirmă că acest termen nu este un arhaism, ci este relevant pentru a defini Biserica ortodoxă și a o distinge de erezie. Mesajul subliniază necesitatea păstrării tradiției și integrității teologice în credința ortodoxă. Părintele Agachi se dovedește un veritabil păstrător al tradiției ortodoxe în BOR și un depozitar al cuvântului Bisericii noastre în Duhul Adevărului.

Dar să oferim gratuit o scurtă lecție de istorie, teologie și lingvistică profesorului gimnazial din cartierul Mănăștur. Îi explicăm că acest cuvânt „sobornicesc” (traducerea din slavonă a termenului grecesc katholikós ) a intrat în Crez în anul 381, la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol, prin expresia „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. În limba română, cuvântul a început să fie folosit în scrierile religioase începând cu secolele al XVI-lea și al XVII-lea, tocmai când limba română a intrat în cărțile sfinte tipărite și în Biblia de la București de la 1688 . Strămoșii noștri clerici au știut bine ce fac și au contribuit la nașterea limbii române literare prin scrieri religioase. Ieromonahul Macarie din secolul XVI a știut să tipărească românește cu ”sobornicescul” în ”Crez”. Cuvântul „sobornicesc” provine din limba slavonă (sau proto-română, multe cuvinte așa-zis slave sunt daco-romane la origine), derivând de la termenul soborĭnŭ, care este conectat cu „sobor”, având sensul de „adunare” sau „sinod”. În contextul religios și teologic, acest termen este echivalentul slavon al cuvântului grecesc ”katholikós”, care înseamnă „catolic” sau „universal”. Astfel, „sobornicesc” capătă o conotație profundă, referindu-se la caracterul ecumenic și sinodal al Bisericii. Sensul originar al termenului „sobornicesc” este de a exprima ideea de „sinodalitate” și de apartenență la întreaga Biserică. Astfel, acest cuvânt subliniază unitatea, comuniunea și continuitatea Bisericii creștine, evidențiind că aceasta nu este doar o comunitate locală, ci o adunare a credincioșilor din întreaga lume. Astfel, un exemplu notabil al utilizării termenului „sobornicesc” îl regăsim în Crez, sau Simbolul Credinței, unde se afirmă: „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Aici, „sobornicesc” este utilizat pentru a desemna caracterul universal și unitar al Bisericii. Această formulare este esențială în înțelegerea identității Bisericii și a misiunii sale globale, acoperind atât diversitatea, cât și unitatea credinței ortodoxe.

Pe de altă parte, cuvântul „catolicos” (sau „catholicos”) provine din greaca veche καθολικός (katholikos) și înseamnă „universal”, „general” sau „care cuprinde totul”. Din punct de vedere etimologic, „catolicos” este o combinație a două elemente: κατά (kata), o prepoziție care înseamnă „despre” sau „conform cu”, și ὅλος (holos), care înseamnă „întreg” sau „tot”, de unde derivă și termenul „holistic”. Această structură sugerează o idee profundă de unitate și totalitate. Originea termenului „catolicos” este seculară; înainte de a fi un titlu religios, acesta era folosit în Imperiul Roman și în cel Persan pentru a desemna funcționari administrativi sau fiscali de rang înalt. Acești funcționari aveau responsabilități variate, inclusiv strângerea taxelor și administrarea unor teritorii extinse. Ulterior, termenul a fost adoptat în context creștin, referindu-se la Biserica în sensul său extins – o comunitate care cuprinde toate credințele creștine și are o misiune universală. În concluzie originea cuvîntului ”catolic” este legată de păgânism, administrația romană și filosofia greacă de dinainte de Hristos. Deci biserica noastră strămoșească a ales corect cuvântul ”sobornicesc”. Tototdată, cuvântul „universal” își are originile în limba latină, derivând din termenul ”universalis”. Acesta provine de la substantivul latin „universum!, care înseamnă „totul”, „lumea întreagă” sau „totalitatea lucrurilor”. Analizând etimologia, observăm că „universum” este compus din două părți: uni-, forma cuvântului unus, care înseamnă „unu”, și versus, participiul trecut al verbului vertere, care înseamnă „a întoarce” sau „a roti”. Astfel, sensul etimologic original al cuvântului „universal” se referă la ideea de „totul, adunat într-un singur întreg”. În prezent, termenul „universal” a fost preluat în limba română modernă prin intermediul limbii franceze, ca ”universel”, transmițând sensuri precum „care aparține întregului univers” sau „care se extinde asupra tuturor lucrurilor”. Deci termenul ”universal” are un caracter laic, filosofic și monotematic, deci nu cuprinde înțelesurile ample, complexe și sinodale ale cuvântului ”sobornciesc”, care este religios și cu specific bisericesc, de adunare în comuniune între oameni și cu Dumnezeu. ”Sobornicesc” este azi un cuvânt pur românesc.

Consider că este corect ales de biserica noastră ortodoxă milenară cuvântul „sobornicesc” în textul Crezului, pentru că poartă o semnificație profundă în tradiția creștină, reprezentând unitatea Bisericii și legătura dintre toate comunitățile de credință. Acesta subliniază nu doar caracterul sobornicesc al Bisericii, dar și angajamentul față de o credință comună, care transcende frontierele locale și culturale. Cuvântul însumează unirea în credință a clerului, mirenilor ca o adunare în comuniune și unitate întru Dumnezeu. Prin utilizarea acestui termen, Biserica Ortodoxă reafirmă continuitatea sa față de tradiția apostolică și importanța sinodalității în viața sa spirituală. În acest sens, părintele Agachi are dreptate. Cuvântul „sobornicesc” însumează concret și plenar sensul universal al Bisericii în ”Crez”, în limba română, și este cel mai potrivit și plenar termen în ortodoxia românească, în spiritul Sfinților Părinți și al tradiției noastre creștine milenare de la Sf. Apostol Andrei încoace.

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: