Virgil Ierunca- una din vocile exilului românesc

Virgil Ierunca, pseudonimul literar al lui Virgil Untaru, s-a născut la 16 august 1920 în comuna Lădești, într-un spațiu rural oltenesc care avea să rămână adânc întipărit în memoria sa afectivă și morală. Format intelectual în atmosfera culturală interbelică, Ierunca aparține acelei generații de spirite românești care au transformat exilul într-o formă de rezistență etică și culturală împotriva totalitarismului comunist. Critic literar, eseist, poet și jurnalist, el s-a afirmat ca una dintre cele mai lucide conștiințe ale exilului românesc de la Paris, alături de soția sa, Monica Lovinescu.

După studiile urmate la Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea,Find coleg cu mama mea Ecaterina Roșianu, după căsătorie Țene, tânărul Virgil Untaru debutează publicistic în anul 1939, în ziarul Timpul, colaborând ulterior la reviste importante ale epocii, precum Vremea, Kalende sau Preocupări literare. Încă din perioada războiului se remarcă prin orientarea democratică și prin interesul pentru cultura franceză a rezistenței anti-naziste. Revista Albatros, pe care o întemeiază în 1942, este suprimată de cenzură, fapt ce anticipează conflictul său ireconciliabil cu orice formă de dictatură.

În 1947 pleacă în Franța cu o bursă de studii și rămâne definitiv la Paris, unde va deveni una dintre vocile esențiale ale exilului românesc. Activitatea sa la Radiodifuziunea Franceză și mai ales la postul Radio Europa Liberă a avut o importanță majoră pentru păstrarea unei conștiințe culturale și morale românești în timpul regimului comunist. Emisiunile sale, precum Povestea vorbei sau Actualitatea culturală românească, au reprezentat pentru generații întregi un exercițiu de libertate spirituală și de recuperare a adevărului istoric.

Opera lui Virgil Ierunca se caracterizează printr-o etică a neuitării. Volumul Fenomenul Pitești rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre mecanismele terorii comuniste și despre tentativa de distrugere morală a individului în închisorile românești. În egală măsură, rubricile sale reunite sub titlul Antologia rușinii exprimă o severă exigență morală față de compromisurile intelectualității în raport cu puterea totalitară. Critica sa nu este una resentimentară, ci una întemeiată pe ideea responsabilității culturale și civice a intelectualului.

Din punct de vedere stilistic, scrisul lui Ierunca impresionează prin claritate, sobrietate și precizie morală. Eseul său evită retorica excesivă și cultivă tonul demnității reflexive. În literatura română a exilului, el reprezintă modelul intelectualului care transformă cultura într-o formă de rezistență și adevăr.

Numele lui Virgil Ierunca îmi evocă și o amintire personală legată de satul său natal, Lădești. În vremea când îmi petreceam vacanțele și concediile la unchiul meu, învățătorul Gică Popilian, ctitor al școlii din comună, am cunoscut-o pe mama scriitorului, doamna Untaru. Îmi amintesc că într-o zi poștașul i-a spus unchiului meu că aceasta era foarte tulburată de un articol critic la adresa lui Virgil Ierunca, semnat de Dinu Săraru în revista Flacăra. Într-o seară, unchiul meu m-a luat cu el și am mers împreună la casa doamnei Untaru, aflată la marginea comunei, spre ieșirea din sat. Am găsit o mamă profund îndurerată de atacurile îndreptate împotriva fiului său, dar și demnă în suferința ei. Am stat de vorbă cu dânsa și am încercat, prin prezența și cuvintele noastre, să-i alinăm supărarea. Acea întâlnire mi-a rămas în memorie ca o imagine a discreției și a suferinței tăcute pe care familiile marilor exilați români au purtat-o în anii comunismului.

                                                               Al.Florin Țene

Bibliografie selectivă

Opera lui Virgil Ierunca

Fenomenul Pitești, Editura Humanitas, București, 1990.

Românește, Editura Humanitas, București, 1991.

Subiect și predicat, Editura Humanitas, București, 1993.

Dimpotrivă, Editura Humanitas, București, 1994.

Semnul mirării, Editura Humanitas, București, 1995.

Trecut-au anii, Editura Humanitas, București, 2000.

Poeme de exil, Editura Humanitas, București, 2001.

Antologia rușinii după Virgil Ierunca, Editura Humanitas, București, 2009.