Pelerinaj cultural-spiritual „Pe urmele marilor ierarhi vâlceni: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu”

,,Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 mai 2026, s-a desfășurat manifestarea cultural-spirituală intitulată „Pe urmele marilor ierarhi vâlceni: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu”, eveniment dedicat evocării personalității și moștenirii duhovnicești a celor doi mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, originari din ținuturile vâlcene.

Inițiată de doamna Zenovia Zamfir și coordonată împreună cu doamna Maria Catană, manifestarea a reunit oameni de cultură, elevi, cadre didactice și numeroși locuitori ai Văii Cernei, într-un demers de cinstire a valorilor spirituale și culturale locale.

Programul a debutat la Casa Memorială „Mitropolit Bartolomeu Anania” din localitatea Glăvile, unde preoții Dumitru Popa și Georgian Popa au săvârșit o slujbă de Te Deum. În continuare, domnul primar Iustin Dicu a adresat un cuvânt de bun venit participanților, în care a prezentat importanța pelerinajului.

După parcurgerea unui traseu de aproximativ 15 kilometri, participanții au fost întâmpinați la Mănăstirea Suiești de către părintele Justinian, starețul așezământului monahal aflat în localitatea natală a Patriarhului Justinian Marina.

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului Drumeție fără sfârșit, semnat de doamna Luminița Bufanu, moment cultural care a întregit atmosfera de comuniune, reflecție și prețuire a patrimoniului spiritual și identitar vâlcean’’.

Text preluat de site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului

Justinian Patriarhul

S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, comuna Cermegeşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori harnici şi buni creştini şi a primit la botez numele Ioan. A moştenit de la părinţii săi, Elena şi Marin Ilie Marina, unele însuşiri care s-au vădit în împlinirile de mai târziu ale vieţii sale. De la tatăl său, ţăran ştiutor de carte şi cu minte sănătoasă, a luat spiritul gospodăresc şi voinţa de a înfăptui binele obştesc, iar de la mama sa, care se trăgea dintr-o veche familie de preoţi, pe lângă cele dintâi cunoştinţe religioase, a primit şi a păstrat în suflet deprinderea de a trăi cu evlavie şi îndemnul de a nu se abate niciodată de la omenie şi dreptate.

Vorbind cu delicateţe şi cu duioşie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa şi slujirea lui preoţească. „Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată”

Zestrea moştenită de la părinţi, s-a îmbogăţit pe parcursul vieţii, adâncind şi lărgind principalele trăsături ale personalităţii sale: credinţa curată în Dumnezeu, dragostea de neam şi omenia ridicată la rang de virtute creştină.

A închis ochii pentru totdeauna în seara zilei de 26 martie 1977, în vârstă de 76 de ani, după o grea suferinţă şi o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus în mormântul pe care cu grijă şi l-a pregătit în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, între elevii Seminarului de el ctitorit acolo. Pe crucea încastrată în zid, a cerut meşterului să sape inscripţia: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept în ziua aceea”. Iar la sfârşitul testamentului său duhovnicesc, făcut în 7 martie 1976, a scris:

„Binecuvintez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât,
pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut,
rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora,
ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”.

Patriarhul Justinian s-a mutat din lumea aceasta cu credinţa că şi-a făcut deplin datoria către obştea dreptcredincioasă încredinţată lui spre păstorire şi către poporul din care a făcut parte, către lumea însetată de dreptate şi pace şi către omul în suferinţă. Trecerea timpului ni-l descoperă parcă şi mai mare, iar înfăptuirile sale în slujba Bisericii şi neamului nostru ne cheamă să ni-l amintim mereu cu respect şi recunoştinţă. Înconjurat de nimbul înfăptuirilor sale, chipul Patriarhului Justinian s-a aşezat în panteonul marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi numele lui va fi pomenit din neam în neam.

Valeriu Anania (Bartolomeu Anania) (1921-2011) a fost Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.

Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti, pe care l-a frecventat în perioada 1933-1941.

Un an mai târziu, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica, din Bucureşti, fiind hirotonit apoi ierodiacon. În această calitate a slujit la mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.

În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administraţie românească. De această perioadă se leagă un capitol important al vieţii sale, fiind cel care a organizat şi condus greva studenţească contra Guvernului condus de Petru Groza şi, totodată, antirevizionistă, împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România.

Şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la „Academia Andreiană” din Sibiu, obţinând licenţa în Teologie în anul 1948.

Până în anul 1958 a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul administraţiei patriarhale. Au urmat şase ani de temniţă cruntă, în închisoarea de la Aiud, fiind supus aşa numitelor activităţi de reeducare.

În 1966, la doi ani după eliberarea din închisoare, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române. Zece ani mai târziu se întoarce în ţară, unde va îndeplini funcţia de director al Institutului Biblic până în 1982, anul în care s-a retras la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica în totalitate scrisului.

Aici, în liniştea mănăstirii moldave, a lucrat vreme de 10 ani la diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta. O muncă migăloasă şi dificilă, pe care el însuşi o compara cu munca „de ocnaş”. „În 1992 i-am luat un interviu, la Văratec. Lucra la traducerea Bibliei. Odaia lui de lucru era ca o strană de biserică. Adică toate ediţiile importante ale Bibliei, în felurite limbi, erau aşezate exact cum se aşezau ceasloavele sau alte cărţi de rugăciune şi el trecea, ca pe o claviatură, de la una la alta, se uita, confrunta un cuvânt cu altul”, îşi aminteşte scriitorul şi omul de televiziune Grigore Ilisei.

Această muncă titanică s-a concretizat în tipărirea, în 2001, a ediţiei Bibliei la care lucrase atâta timp, operă care va deveni, de altfel, ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.

NapocaNews